Ce se întâmplă când un lanț de fast-food legendar se întâlnește cu una dintre cele mai populare serii Netflix? Se aprinde grătarul, se deschid porțile către „Upside Down”, iar KFC lansează un meniu care arată și miroase ca o aventură culinară din Hawkins. Începând cu 10 noiembrie (in UK), KFC aduce două produse noi inspirate de universul Stranger Things, în pragul sezonului 5 care debutează pe 27 noiembrie.
Vedeta noului meniu este Stranger Things Burger, un monstru roșu de plăcere culinară, servit într-o chiflă glazurată de un roșu hipnotic, presărată cu semințe negre de susan. În interior se ascunde un filé Zinger picant, brânză topită, slaw murat pentru crocant, dressing de burger și o nouă „Sweet & Spicy Secret Sauce” – un sos misterios care promite un echilibru perfect între dulce, iute și… puțin diabolic. Prețul: 7,99 lire (46 lei), sau 9,49 lire (54 lei) dacă îl iei în meniu cu cartofi și băutură. Pentru cei mai flămânzi, există și varianta box meal, la 10,99 lire (63.44 lei), cu o porție suplimentară de pui și garnitura extra.

Mai e ceva! Stranger Wings – trei aripi scăldate într-un sos secret fierbinte – promit o lovitură supranaturală de gust, ceva între lava unui Demogorgon și condimentele preferate ale lui Vecna. 3,99 lire (23 lei) și ești pregătit pentru o explozie de arome care pare să sfideze legile naturii.
KFC a înțeles perfect esența seriei: obsesia. „Fanii KFC și Stranger Things știu că atunci când ești obsedat de ceva, nu te mai poți opri,” spune Kate Tipper, directorul de marketing KFC UK&I. Și are dreptate — combinația dintre pop-culture și comfort food e pur și simplu magnetică.
Totul e disponibil doar până pe 4 ianuarie 2026, iar după aceea portalul gustului se va închide. Oficialii KFC spun că „e doar începutul”, așa că pregătește-te — s-ar putea ca, la următorul val de episoade, să vedem deserturi ciudate, milkshake-uri „telepatice” sau popcorn de laborator.









