MasterChef România 2025 începe pe 8 septembrie, la Pro TV, și dacă mă întrebi pe mine, e unul dintre cele mai așteptate sezoane de până acum. Gătitul trece din nou la nivel de competiție, iar atmosfera se anunță mai intensă ca oricând.
Gina Pistol revine la cârmă, cu energia aia care face toată diferența, și îi are din nou alături pe Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu. Adică echipa completă de jurați pe care o știm și o recunoaștem dintr-o singură replică sau ridicare de sprânceană. Din ce-am văzut, sezonul ăsta nu e despre confort – e despre presiune, adrenalină și ambiție dusă până la limită.
„Camera Încinsă” schimbă jocul
Ce aduce nou sezonul 10? În primul rând, „Camera Încinsă”. E spațiul unde ajung concurenții care nu primesc un verdict clar – nici „DA”, nici „NU”, ci acel „POATE” care apasă mai tare decât o eliminare. Acolo se lasă cu dueluri culinare, pe același preparat, iar cine câștigă primește ultimul șorț din episod. Simplu? Deloc.
Degustarea se face pe nevăzute, iar decizia finală aparține chefilor. E genul de moment care te face să amâni orice altceva – e intens, e tensionat, e fix ce vrei să vezi la un show culinar. Iar pentru cei care dau lovitura din prima, revine și șorțul de aur, shortcut-ul direct în bucătăria MasterChef, fără Bootcamp.
Premiul mare rămâne la fel: 75.000 de euro și titlul care face diferența – MasterChef România 2025. Dar, cum știm deja, banii sunt doar o parte din poveste. Aici e vorba despre validare, despre visuri și despre cât de departe ești dispus să mergi pentru ele.
Program și unde poți urmări MasterChef 2025
Emisiunea va fi difuzată în fiecare luni, de la ora 20:30, pe Pro TV, iar episoadele pot fi urmărite și online, pe VOYO. Practic, poți să te uiți oricând – fie că ești în bucătărie, în drum spre casă sau direct din pat.
Și da, știm deja că MasterChef nu e doar despre platinguri și tehnică. E despre povești, emoții, oameni care vin cu inima pe tavă. La propriu. Poate greșesc la sare sau nu au plating de restaurant cu stele Michelin, dar se vede că fiecare vine cu ceva de spus. Iar publicul simte asta.
Ca să-ți faci o idee, în 2024 a câștigat Georgiana Ene. Poate o mai ții minte – timidă, dar determinată, și-a câștigat locul în finală și a plecat cu trofeul și banii. Anul ăsta, cine știe cine va fi marea surpriză?
8 septembrie e data de notat. Dacă îți place să gătești, sau măcar să comentezi de pe canapea la ce fac alții în farfurie, n-ai voie să ratezi startul. Ne uităm împreună?