Street FOOD Festival la Galați; meniu global și distracție locală

0
510

Galațiul se pregătește să găzduiască una dintre cele mai savuroase ediții Street FOOD Festival de până acum. Între 18 și 21 septembrie 2025, Grădina Publică devine punctul zero al poftelor culinare, cu tema Around the World. Asta înseamnă food truck-uri din toate colțurile lumii, muzică live, DJ set-uri și activități pentru întreaga familie.

Organizat în parteneriat cu Why Not Us & Flavours și cofinanțat de Primăria Municipiului Galați, evenimentul promite patru zile de gusturi diverse, vibe relaxat și experiențe care se trăiesc cu prietenii, nu doar cu furculița.

Mâncare internațională, direct din food truck-uri

Zona de food va fi sufletul festivalului. Fie că ești fan burgeri suculenți, tacos picanți, ramen, gyros, noodles sau deserturi artizanale, aici găsești tot ce vrei. Conceptul Around the World aduce la Galați preparate din Asia, America de Sud, Orientul Mijlociu, Europa și nu numai.

Fiecare food truck are o poveste, iar meniurile sunt pregătite special pentru festival. Vei putea testa combinații noi, reinterpretări moderne sau rețete autentice care respectă tradițiile gastronomice din țările de origine.

Muzică live în fiecare seară și DJ pe vibe bun la Street FOOD Festival

Festivalul are un line-up consistent pentru toate gusturile. Concertele se țin seara, iar DJ-ii încălzesc atmosfera încă de după-amiază.

Vineri, 19 septembrie, cântă Vlad Corb și Tania Turtureanu.
Sâmbătă, 20 septembrie, e rândul trupei The Kryptonite Sparks și al celor de la Robin and the Backstabbers.
Duminică, 21 septembrie, festivalul se încheie cu Om la lună, după prestațiile Dorei Gaitanovici și Simonei Delegeanu.

DJ Spot aduce și el nume cunoscute: Alex DJ, Riel, John Gabe. Aceștia urcă pe scenă în fiecare zi, inclusiv joi, 18 septembrie, cu sesiuni de warm-up și party.

Street FOOD Festival

Zona de relaxare, activitățile pentru copii, decorurile tematice și atmosfera generală fac din festival o alegere potrivită și pentru familii, nu doar pentru pasionații de street food sau muzică.