Târgul de Paşte din Bucureşti a primit o dată de deschidere; Ce bunătăţi ne aşteaptă acolo?

0
157

Târgul de Paşte din Bucureşti tocmai a primit o dată de inaugurare şi desfăşurare şi aflaţi că el începe pe 12 aprilie 2025. Primăria Municipiului Bucureşti organizează între 12 şi 21 aprilie 2025 ediţia cu numărul 12 a târgului Tradiţii şi Flori de Sărbători.

Evenimentul dedicat sărbătorilor pascale se desfăşoară în Parcul Herăstrău, la intrarea Charles de Gaulle. Intrarea este liberă. Nu mai puţin de 70 de căsuţe sunt pregătite pentru vizitatori, cu produse tradiţionale, de la cozonaci şi pasca la prăjituri de casă şi obiecte realizate de către meşteşugari, din toate regiunile ţării. În cadrul evenimentului vor avea loc activităţi pentru toate familia, iar cei mici vor putea participa la ateliere de creaţie.

Sunt şi spectacole de teatru şi recitaluri muzicale. Copiii vor putea fi implicaţi în diferite activităţi recreative şi vor interacţiona cu artişti animatori pe picioroange, dar şi cu meşteşugari, care vor face demonstraţii de inconderiere a ouălor şi de realizare a decoraţiunilor tradiţionale. Târgul va fi deschis în fiecare zi, între orele 10:00 şi 21:00 şi reprezintă o oportunitate de a descoperi meşteşuguri şi tradiţii autohtone.

Se vor ciocni şi ouă colorate şi cu puţin noroc avem şi clasică vânătoare de ouă şi dulciuri, preluată din afară.