Uleiurile de măsline 100% naturale de la Măslinescu, acum în Auchan

0
465

Începând cu această lună, Auchan aduce, în premieră, în magazinele sale, uleiurile de măsline ultrapremium, 100% naturale, de la Măslinescu, singura cramă de uleiuri de măsline premiate din România. Aceste produse sunt de cea mai înaltă calitate și au trasabilitate controlată, de la moară direct în farfurie.

Pentru început, o selecție din uleiurile din portofoliul Măslinescu va putea fi găsită pe rafturile a 10 dintre hipermarketurile Auchan din țară, respectiv Auchan Cotroceni, Auchan Drumul Taberei, Auchan Berceni, Auchan Timișoara Mall, Auchan Oradea, Auchan Craiova, Auchan Iași, Auchan Brașov Coresi, Auchan Iulius Cluj și Auchan Constanța Mall.Cele patru uleiuri de top disponibile sunt Casitas de Hualdo, Arbequina, Picual și Rincon de la Subbetica. Acesta din urmă, declarat cel mai bun ulei de măsline extravirgin în ultimii 7 ani conform clasamentului WBOO (World’s Best Olive Oils), este obținut din măsline soi Hojiblanca, presate în primele 4 ore de la recoltare, și este un ulei de măsline extravirgin BIO, DOP, câștigător a peste 720 de premii internaționale.

Uleiurile Măslinescu sunt selectate de primii și singurii somelieri în ulei de măsline certificați din România. Provenind de la producători care controlează întreg procesul de producție, de la îngrijirea copacilor la presare și îmbuteliere, uleiurile asigură o calitate superioară și numeroase beneficii pentru sănătate.

Pe 30 iulie, a avut loc lansarea oficială în magazinul Auchan Cotroceni, unde somelierii de la Măslinescu au organizat o degustare de ulei de măsline. Au prezentat diferitele atribute, combinații de gust și moduri în care consumatorii pot alege și folosi cel mai bine uleiul, în funcție de preferințele lor.

Auchan își dorește să aducă pe mesele românilor produse de cea mai bună calitate, promovând un stil de viață sănătos și sustenabil prin alimentație.