5 to go introduce paiele comestibile pentru a scăpa de plastic

0
2453

Tot mai multe companii din zona HoReCa încep să scape de plastic, în încercarea de a avea o abordare mai eco/bio şi a nu mai polua planeta. Ştiu că şi marile lanţuri de fast food au făcut tot posibilul să scape de paie din plastic, iar acum aflăm că şi apreciatul lanţ de cafenele 5 to go are un plan similar. 5 to go a marcat o premieră pe piaţa locală, anunţând că va începe să ofere clienţilor paie comestibile.

Acest lanţ de cafenele, unul dintre cele mai apreciate pe plan local, datorită raportului calitate/preţ introduce în cafenelele sale paie degradabile şi compostabile. Iniţiativa a debutat pe 1 iulie şi este primul pas din proiectul companiei de a fi complet sustenabilă până în 2025. Mărturisesc că e prima oară când aud de paie comestibile la o cafenea, dar de farfurii comestibile am mai auzit şi am şi mâncat din unele la Summer Well la food truck-ul IndiVan.

5 to go a construit un plan de business pe următorii 5 ani, care implică utilizarea exclusivă de materiale din surse sustenabile şi regenerabile. Contextul e unul important şi se pare că în 2019 în întreaga reţea 5 to go s-au consumat peste 1 milion de paie din plastic. 5 to go a mai avut premiere pe piaţa de la noi, iar acum se poziţionează în trendul eco-friendly modern. Tranziţia spre paiele comestibile şi biodegradabile se va face treptat, iar până la începutul lunii august vor exista locaţii ce au doar noul tip de paie.

Paiele comestibile sunt pe bază de zahăr şi vin în 5 variante: cu aromă de ciocolată, căpşuni, măr, lime, dar şi fără aromă. Sunt realizate printr-un parteneriat cu firma spaniolă Sorbos. Ele vor fi oferite la gamele de băuturi reci, inclusiv limoandă, smoothie, frappe, ice coffee şi vor începe să se dizolve în băutură după o oră. Puteţi cumpăra paiele şi pentru acasă, iar un pachet de 7 costă 5 lei. 5 to go avea la ultima strigare 150 de locaţii, fiind cel mai mare lanţ de cafenele din Europa de Est.