Un vin franţuzesc învechit în spaţiu este scos la licitaţie, după 440 de zile în orbită

0
868

Dacă vi se părea un produs exclusivist un vin care a prins un război mondial, ei bine se poate şi mai şi. Există mai nou vinuri învechite în spaţiu. O sticlă de vin franţuzesc învechit în spaţiu a fost scoasă la licitaţie recent, de către celebra casă de licitaţii Christie’s.

Vinul a trecut prin procesele de învechire în orbita Pământului timp de 14 luni, iar casa de licitaţii îi estimează valoarea la un maxim de 1 milion de dolari. La baza acestei licori spaţiale stă un 2000 Petrus, vin roşu apreciat de cunoscători, realizat din struguri Merlot din regiunea franceză Pomerol/Bordeaux. Încasările din urma licitaţiei vor ajunge la compania europeană privată axată pe proiecte spaţiale Space Cargo Unlimited. Aceasta a dus în orbită 12 sticle Petrus 2000, într-un voiaj spre Staţia Spaţială Internaţională în noiembrie 2019.

Totul s-a făcut în cadrul unei serii de experimente care combinau viticultura cu conceptul de micro gravitaţie. Întoarcerea pe Terra s-a făcut la borul unei navete SpaceX, după 440 de zile în spaţiu, în orbita terestră. Vinul a revenit la Bordeaux, a fost degustat de experţi pentru a constata dacă sunt modificări de proprietăţi şi gust după experienţa spaţială. Un degustător a descris gustul drept „mai evoluat decât s-ar aştepta pentru un vin de 21 de ani”. În general o sticlă de Petrus din anul 2000 costă 30.000 de dolari, dar experienţa orbitală îi saltă valoarea şi de 30 de ori.

Cine cumpără băutura o va face într-o licitaţie privată Christie’s şi primeşte un decantor, pahare şi un tirbuşon realizat dintr-un meteorit. Totul se află într-un mic cufăr din lemn cu decoraţiuni inspirate de operele lui Jules Verne şi Star Trek.