Glovo anunță achiziția foodpanda în România și Bulgaria, ca parte a unei tranzacții de 170 milioane de euro

0
1695
Glovo

Sfârșitul primăverii aduce o veste cu greutate pe plan local, Glovo anunțând achiziția foodpanda în România și Bulgaria. Vorbim aici despre o serie de tranzacții separate cu Delivery Hero, aceasta din urmă fiind una dintre cele mai mari platofrme de livrare din lume, pentru cumpărarea unora dintre companiile sale din Europa Centrală și de Est.

Mai precis, Glovo va achiziționa compania foodpanda în România și Bulgaria, cât și compania Donesi în Serbia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina. De asemenea, tranzacția implică și achiziția companiei Pauza în Croația. Valoarea totală a acestei tranzacției se ridică la 170 de milioane de euro. Aflăm că achizițiile din Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Muntenegru și Serbia se vor finaliza în următoarele săptâmâni.

Cât despre tranzacția din România, aceasta va fi finalizată după primirea aprobării din partea Consiliului Concurenței. Până atunci, cele două platforme, foodpanda și Glovo vor opera independent, cu politici de piață separate. Rămâne de văzut dacă vor apărea obstacole în această preluare și dacă nu cumva se ajunge la un monopol. Pe plan local mai avem disponibil Bolt Food, Tazz și Takeaway.

Iată ce a declarat Oscar Pierre, CEO și cofondator Glovo:

 „Pentru strategia noastră pe termen lung, a fost dintotdeauna crucial să ne concentrăm pe acele piețe în care vedem oportunități clare de a fi lider și unde putem construi o afacere durabilă. Europa Centrală și de Est reprezintă o parte foarte importantă a acestui plan. Cei din această regiune au adoptat rapid platformele de livrare la cerere și suntem foarte încântați să ne consolidăm poziția și să ne întărim prezența în țările care continuă să arate un potențial enorm de creștere.”

Vă reamintesc faptul că Glovo a fost fondată în Barcelona în 2015, operând în Europa de Sud-Vest, Eurpa de Est și Africa Subsahariană. Aplicația conectează utilizatorii cu restaurante, lanțuri alimentare, farmacii și magazine cu amănuntul. Există de asemenea și o categorie „orice” care permite utilizatorilor să comande orice doresc. Detalii suplimentare despre Glovo aveți aici!