Acum că au început evenimentele marca Street Food, începem să vedem și târguri de vin tot mai multe apărând în calendar. Chiar ieri scriam de unul în Banatul Sârbesc, iar acum apare și unul la Sibiu, Vinfest 2021. Este un eveniment pe bază de degustări bahice, dar și culinare.
Ediția din 2021 are loc într-o nouă locație: Parcul Tineretului din Sibiu și se desfășoară între 8 și 11 iulie. Vor fi amplasate acolo 16 food truck-uri cu bunătăți variate. Vinfest revine la Sibiu pentru o a patra ediție, sărbătorind vinul în Parcul Tineretului. 9 producători de vinuri au confirmat participarea, dar vor fi și multe surprize. Toate marile zone viticole din țară vor fi reprezentate la acest eveniment.
Iată și numele cramelor/podgoriilor ce vor fi acolo:
- Wine Not
- Histria
- Domeniile Urlați – Dealu Mare
- Villa Vinea
- Jidvei
- Avincis
- Vînarte
- Corcova
- Crama Pandora
Gurmanzii vor putea savura bunătăți de la următoarele food truck-uri:
- Gastro
- La Strada Gyros
- Bistro del Puerto
- Plescavița Van
- Cherhanaua Urbană
- Chicken Cone
- Bătrânu Sas
- Atelier de Paste
- Mexican Bizness
- Romanian Burger
- Mr. Cannoli
- Sucre
- Famous Waffles
- D’ale Gustului
- Wrapp & Roll
- Olha Coffee
Toate întreținute de atmosfera făcută de DJi precum Alex Zara, FunkyDrop, Rareș Luca și NOPAME. Accesul este liber în limita reglementărilor, adică maxim 2500 de persoane simultan. Trebuie respectată distanțarea socială de 2 metri și va avea loc și triaj epidemiologic. Accesul e permis dacă sunteți vaccinați cu 10 zile trecute de la finalizarea schemei complete, dacă aveți test RT-PCR negativ nu mai vechi de 72 de ore sau un certificat negativ de test antigen nu mai vechi de 24 de ore. Sau dacă vă aflați între ziuă 15 și 90 ulterioare infectării cu Covid-19. Există și test antigen la intrare.