Skol oferă premii de 1000 de lei pe zi românilor pentru plata facturilor

0
1030

Skol vine cu o campanie inedită azi şi promite premii de 1000 de lei românilor, menite pentru plata utilităţilor. Producătorul de bere a lansat campania promoţională „Cu Skol te răcoreşti şi factura îţi plăteşti”, oferind românilor în intervalul februarie-mai premii de 1000 de lei pe zi pentru plata facturilor lunare.

Studiul Omnibus realizat de către Reveal Marketing Research pentru marca Skol în ianuarie 2023 indică faptul că în top 3 categorii de cheltuieli care vor creşte în 2023 se număra utilităţile, cu 86% dintre cei chestionaţi. Alimentele sunt pe 2, cu 73% iar combustibilulul pe 3, cu 52%. Cercetările arată că factura la utilităţi (lumina, gaze, apă, întreţinere), are o pondere de 25% din totalul cheltuielilor unei familii, cu o valoare medie de 577 lei.

Mecanismul promoţional este simplu: la orice produs Skol cumpărat, sticlă, doza sau pet, codul de sub capac sau cheiţa se trimite prin SMS la numărul 1830 sau se înscrie pe www.racorestebarbatul.ro, iar cei înscrişi pot câştiga prin tragere la sorţi un voucher de 1000 lei zilnic pentru plata facturilor. Campania are şi spoturi amuzante asociate, cu Mihai Bobonete şi Mihai Rait, actori din „Las Fierbinţi”.

Skol e un brand prezent în ţara noastră de 25 de ani şi începând din 2021 îi are pe cei doi actori ca ambasadori de brand şi actori principali în spoturi. Îi veţi găsi atât la TV, cât şi online. Campania are loc între 1 februarie şi 15 mai 2023. Extragerile au loc săptămânal.