McDonald’s a deschis primul său restaurant din Botoşani, cel cu numărul 101 din România

0
816

Finalul de lună decembrie 2023 ne aduce o inaugurare de restaurant la Botoşani: McDonald’s a deschis restaurantul cu numărul 101 din ţara noastră. Premier Restaurants România, operatorul lanţului de restaurante McDonald’s de la noi şi-a extins astfel reţeaua la doar câteva săptămâni după deschiderea locaţiei cu numărul 100.

Noul restaurant este unul de tip drive-thru şi este primul McDonald’s dn Botoşani. Investiţia s-a ridicat la 7 milioane de lei şi puteţi încerca specialităţile cu vită Angus, porc cu jalapeno sau shake-urile de ciocolată în locaţia de pe Calea Naţională nr. 356. Are un design modern şi o suprafaţă generoasă, de aproximativ 400 de metri pătraţi.

Pune la bătaie 98 de locuri la interior şi 72 de locuri pe terasă. Clienţii au la dispoziţie variate opţiuni pentru a consuma produsele preferate: în restaurant, pe terasă sau prin comandă via serviciul McDelivery, sau pot lua la pachet, prin linia de Drive-Thru. Cine vrea şi o cafea, o limonadă sau o prăjitură cu ciocolată, are la dispoziţie şi un McCafe, tot acolo.

McDonald’s Botoşani include toate noutăţile pe care le ştim de la celelalte locaţii McDonald’s: ecrane de afişare a produselor, care se găsesc în restaurant şi la Drive-Thru, dar şi kioskuri digitale de comandă. Ele le permit clienţilor să plătească contactless, fie cu telefonul sau cardul. Cine are aplicaţia McDonald’s poate beneficia de oferte prin scanarea de cod QR, adunând şi puncte de loialitate. Programul lui McDonald’s Botoşani este de luni până duminică, în intervalul 07:00 – 24:00 şi non stop pe linia de drive.

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s de la noi şi are o echipă de peste 5400 de angajaţi.