Se pare că poluarea globală şi schimbările climatice nu afectează doar viaţa noastră de zi cu zi, ci şi micile plăceri. Preţul berii ar putea să se dubleze în următorii ani din cauza schimbărilor climatice. Motivul îl aflaţi în rândurile următoare.
Un nou studiu arată că preţul orzului ar influenţa această evoluţie. Culturile de orz sunt periclitate de clima imprevizibilă, după cum arată un studiu realizat de cercetătorii de la University of California Irvine şi University of East Anglia. Din cauza poluării randamentul culturilor de orz va scădea, iar acesta este ingredientul principal pentru producţia de bere, deci preţul acestei băuturi va fi afectat.
Valurile de căldură şi secetă au afectat semnificativ culturile agricole, inclusiv pe cele de orz. Randamentul mediu al acestora vă scădea cu 3%, până la 17% în următorii ani. Estimările arată că preţurile berii vor creşte cel mai mult în Irlanda, Italia, Canada şi Polonia. Spre exemplu irlandezii ar putea plăti cu 2.5 până la 5 dolari mai mult pe o sticlă de bere.
În Statele Unite preţul unui six pack de beri ar putea sări cu 1, până la 8 dolari. Lucrurile nu arată bine nici în America de Sud, dar în China şi SUA producţia de orz ar urma să crească aparent. Nu îndeajuns pentru a influenţa picajul global totuşi.
Şi nici măcar nu luăm în calcul aici efectul avut de alte culturi de cereale necesare pentru producţia berii, precum hameiul. În România consumul de bere este de 82 litri pe cap de locuitor, sau cel puţin aşa a fost în 2017. Anul trecut a adus o creştere cu 2% a pieţei berii de la noi, cu un volum total de 16.11 milioane de hectolitri vânduţi. În Europa suntem pe locul 7 la consum de bere pe cap de locuitor.