Dacă aţi fost la berăriile mai de fiţe din centrul Bucureştiului, aţi remarcat probabil variantele de bere de „mănăstire”. Lăsând la o parte glumele aferente, călugării belgieni au o tradiţie de sute de ani în producţia de bere, doar că nu prea au mai făcut asta în ultimele secole. Acum aflăm că Grimbergen Abbey, o mănăstire din centrul Belgiei îşi redeschide microberăria medievală.
Au trecut peste 220 de ani de când a ieşit un butoi de bere de acolo, iar edificiul a fost ridicat în 1128 şi a ars de 3 ori. De aici provine şi logo-ul său în formă de pasăre Phoenix. Călugării de la Grimbergen pregătesc propria bere încă din secolul 12, dar s-au oprit odată cu ultimul incendiu din 1798, în timpul Revoluţiei Franceze.
Acea zonă era sub ocupaţie franceză în acea perioadă, iar reţetele de bere au fost pierdute în negura timpului. A fost nevoie de sute de ani pentru ca ordinul de călugări din zonă să redescopere reţetele originale în arhivele mănăstirii şi să le readucă la lumină recent. În această săptămână părintele Karel Stautemas a ridicat un pahar de bere Grimbergen făcută după reţeta originală, atunci când berăria a fost repornită.
Redescoperirea ingredientelor şi procedeelor a fost grea, pentru că există o barieră lingvistică. Totul a fost scris în latină veche şi olandeză veche. Era foarte important tipul de hamei folosit, dar şi tipul de butoi şi chiar de sticlă. Berea medievală avea un gust care nu se potriveşte cu pretenţiile din ziua de azi, aşa că a trebuit puţin adaptată.
Originalul era cam fără gust şi părea un soi de „pâine lichidă”. Micile transformări au dus gustul mai aproape de o bere clasic belgiană. Nu se adăugă vreun aditiv chimic şi sunt folosite butoaie din lemn. Rezultatul e puternic alcoolizat, la 10.8%, dublu faţă de o bere standard. Carslberg şi Heinekein au ambele beri Grimbergen în portofoliu din anii ’50, dar mănăstirea nu era implicată în producţia lor, primind doar bani pentru dreptul de utilizare a numelui.
