VegFest 2019 debutează pe 21 iunie la Casa Universitarilor, include un concurs de burgeri vegani

1
1314

La ultima plimbare cu metroul bucureştean am remarcat un spot pe ecranele de la metrou care detalia un eveniment numit VegFest 2019. Acesta se desfăşoară între 21 şi 23 iunie la Casa Universitarilor şi e destinat celor vegani şi vegetarieni, dar nu numai. Avem detalii mai jos.

VegFest e promovat drept „probabil festivalul cu cea mai mică amprentă de carbon din România”. Este destinat celor interesaţi de impactul pe care îl au asupra planetei. Asta fie la nivel de reducere a amprentei de carbon, sustenabilitate, reciclare, ecologie, dar şi alimentaţie sănătoasă. E primul festival vegan din România, realizat cu sprijinul ProVeg şi al multor voluntari.

Se va desfăşura între 21 şi 23 iunie în grădina şi curtea Casei Universitarilor şi va aduna peste 40 de expozanţi. Vor fi şi workshopuri despre nutriţie şi sport şi veţi găsi reprezennti ai drepturilor şi protecţiei animalelor. Sunt ateliere de gătit, activităţi de wellbeing, ateliere pentru cei mici şi discursuri. Intrarea pentru cele 3 zile costă 10 lei, iar accesul este gratuit pentru copii, elevi şi pensionari.

Va fi şi un Vegan Market între orele 14 şi 21 pe 21 iunie şi între 10:00 şi 21:00 în weekend. Acolo veţi găsi cele mai proaspete preparate şi produse de la Unison, Sara Green, Level Up, Coolinart, Sublimmme, Latin Pizza, La un Pai, Vanfruct, Vegan Gourmet şi Rawckers. Probabil cel mai interesant moment va fi finala Vegan Burger Challenge. Are loc între orele 16:00 şi 19:00 pe 21 iunie.

Se duelează Next Level-ul de la Level Up, cu Bully’s Vegan Burger de la Coolinart şi Mr. Cheeseburger de la Sara Green. Detalii aici.

Sursa foto