Toate restaurantele, barurile şi cafenelele din România au activitatea suspendată din cauza Coronavirusului

0
1573

Vestea zilei pe plan local este una legată de HoReCa, urmând a lovi serios în acest segment. Ministrul de Interne, Marcel Vela a anunţat în această seară că se va suspenda activitatea de servire şi consum în toate restaurantele, hotelurile, cafenelele şi localurile din România. Avem detalii mai jos.

Reţineţi totuşi că toate acele locaţii mai sus menţionată îşi pot continua activitatea, dar fără servire la interior. Astfel, ele se pot axa pe livrare la domiciliu, de tip drive thru sau room service în cazul hotelurilor. Esenţialul este să nu servească clienţi într-o incintă. Deja McDonald’s anunţase de câteva zile că nu va mai servi clienţii în interiorul restaurantelor sale din ţara noastră, deci ne aşteptam la această evoluţie din cauza Covid-19.

Declarații de presă la sediul MAI

Declarații de presă la sediul MAI

Publicată de Ministerul Afacerilor Interne, Romania pe Marţi, 17 martie 2020

Măsura vizează servirea de produse alimentare, alcoolice şi nealcoolice. Se aplică şi la terase apropo. Se vor mai închide şi sălile de fitness, saloanele de înfrumuseţare, biserici, staţiuni balneare şi locuri unde se ţin evenimente culturale. În plus, a fost interzis orice eveniment care implică participarea a peste 100 de persoane în spaţii deschise. Personal cred că multe restaurante se vor axa pe livrări în această perioadă şi colaborări cu servicii de food delivery, ca Uber Eats, Foodpanda, dar şi Glovo şi Bringo.

Marea problemă e cu cafenelele şi barurile, care nu livrează băuturi calde sau alcoolice în general şi vor avea dificultăţi în a îşi plăti şi păstra angajaţii. Toate acestea sunt măsuri luate pentru prevenirea răspândirii Covid-19, care a infectat peste 200 de persoane în ţara noastră, dar deocamdată nu s-a soldat cu decese. Între timp s-a amânat şi EURO 2020 pentru 2021.