Al doilea Hard Rock Cafe din România se va afla la… Sinaia!?

0
538

Vestea zilei din peisajul gastronomic local este că al doilea Hard Rock Cafe din România va fi la munte. Aflăm asta din postarea lui Ionuţ Bunescu, un aficionado al brandului HRC, care a aflat într-un mod inedit cu privire la această deschidere.

Ştiu că se zvonea la un moment dat că vom avea un Hard Rock Cafe la Timişoara, dar nu s-a mai concretizat. Ei bine povestea merge aşa: urmează ziua de naştere a lui Ionuţ, care a primit un voucher de la Hard Rock Cafe Global. A deschis linkul, a parcurs lista de restaurante şi nu mică i-a fost uimirea când a găsit două locaţii în România. Ştiam că o avem doar pe cea din Herăstrău, dar iată că apare încă una în Sinaia.

Deschiderea e preconizată pentru 2025, pe Bulevardul Carol 1 numărul 24. La acea adresă se află Hotel Alexandrion, deci probabil va fi în cadrul hotelului, cum am văzut de multe ori în afară. Unul dintre comentariile la postare scrie că celasi hotel include deja şi un Benihana, o altă raritate pe plan local. Ştiu că mai avem un astfel de restaurant în Bucureşti, la Radisson Hotel.

Nu ştiu cât de inspirată e ideea unui Hard Rock Cafe la munte, mai ales că Sinaia nu e un oraş chiar populat, ci mai mult oraş de tranzit pentru turişti. CIneva de acolo mi-a spus că au avut şi McDonald’s cândva şi nu a mers. Între timp Hard Rock Cafe Bucureşti s-a alăturat iniţiativei Pinktober, cu burgeri cu chiflă roz care susţin Fundaţia Renaşterea şi lupta contra cancerului la sân.

Sursa foto