Am încercat până acum restaurante în franciză, food truck-uri, am mâncat la hoteluri, în porturi, în vârf de munte, dar ce nu am făcut a fost să găsesc unul dintre acele locuri pe care americanii le numesc cu afecţiune „mom and pop shop”. Chef Gabrielle este un mic restaurant de familie, deţinut de doi soţi, care fac mâncare „ca acasă”. L-am găsit la final de august şi vă împărtăşesc experienţa în rândurile de mai jos.
Atmosferă şi servire
Aveam treabă într-un weekend în zona Dristor/Park Lake din Bucureşti şi am căutat restaurantul cu cel mai bun rating pe Google din acea zonă, 4.7 steluţe din 5. Chef Gabrielle Restaurant e undeva între blocuri, pe o străduţă ferită, lăturalnică. E practic o serie de câteva mese cu umbreluţe în curtea unei case cu design clasic, care arată ca modul în care ar desena un copil talentat o casă. Multe ghivece cu flori sus, mese şi scaune din lemn… şi mulţi ţânţari la momentul la care am fost eu. Din fericire gazda ne-a adus şi nişte lumânări speciale de ars care alungau bestiile zburătoare.
E un loc în care să vii la pont, cu familia, cu câte 6-8 persoane, să sărbătoriţi o zi de naştere, onomastică, decenii de căsnicie. De remarcat varietatea mare de vase: plăci negre pentru rață şi desert, sosiera elegantă, farfurii generoase. Dacă vă uitaţi cu atenţie chiar şi la culorile scândurilor meselor şi scaunelor, ale meniului, cărticelei în care vine nota, cromatica e bine coordonată.
Îmi place că fiind pe o alee lăturalnică, veţi auzi numai linişte, fără trafic de maşini. Servirea e destul de rapidă, cineva va avea imediat grijă de tine, îţi va răspunde la întrebări şi îţi va aduce preparatele. Din ce am văzut este un „mom and pop shop”, un cuplu de vârstă mijlocie care face asta cu multă dragoste, onestitate şi experienţă. Îmi place la nebunie acest aer deosebit, cu cuplul de oameni la vârsta a doua sau treia care şi-au dedicat zenitul vieţii bucătăriei şi ospitalităţii.
Fiind doar două persoane, e probabil să apară ceva întârzieri de comandă dacă sunt mulţi clienţi, dar posibil să mă înşel şi să mai fie şi alţi angajaţi pe lângă cei văzuţi de mine.
Băutură
Am comandat o limonadă şi nişte apă, o limonadă destul de bună aş zice, nici prea acră, nici prea dulce, echilibrată. În rest m-am pregătit cu multă apă pentru multe sute de grame de bunătăţi savurate, cu desert în abundenţă şi farfurii pline.
Mâncare
Începem cu puiul bucovinean, din care am fix 2 poze pentru voi, pentru că l-am „aspirat” rapid. E o combinaţie de carne de pui, cu hribi, mămăliguţă, ierburi aromate, iar ingredientul secret e gogoşarul în oţet. Totul acoperit cu o cantitate sănătoasă de smântână. Porţia e generoasă, se respectă cele 400 de grame promise, poate chiar mai mult. Puiul e corect gătit, mămăliga fierbinte e perfect „stinsă” de smântână, iar aciditatea gogoşarilor se completează cu gustul dulceag de hribi, în mod minunat. E una dintre puţinele dăţi când am prins hribi corect gătiţi şi integraţi într-un preparat de acest gen.
Ai aici o combinaţie de fel de mâncare şi garnitură două într-una. Pleci sătul şi satisfăcut, cu toate cele 5 mari gusturi mulţumite (dulce, acru, sărat, amar, poate şi umami?).
Am luat şi piept de raţă cu sos de smochine, gătit în unt şi lichior de portocale, cu cuişoare şi scorţişoară. Smochinele sunt tematica principală aici, ele fiind intercalate între segmentele de piept de raţă, dar avem şi un sos de smochine separat, foarte dulce, ca o dulceaţă. E cam overkill acel sos şi am preferat raţa singură, pură. Sub ea se aflau frunze de salată în vinegretă.
Raţa era crispy deasupra şi perfect gătită la interior, deşi comeseanul meu a comentat ulterior că ar fi dorit-o mai în sânge, dar eu o prefer în acest stadiu roz, în echilibru perfect al gătirii. Carnea a fost suculentă, gustul de smochine a fost perfect inserat în combinaţie a completat şi complimentat pieptul de raţă. Nu a acoperit gustul cărnii, ci a fost la fix cât să îl completeze.
Ca garnitură am fost curios să încerc şi cartofii dulci prăjiţi. Sunt cu adevărat dulci şi în acelaşi timp uşor săraţi, au o uşoară tentă de dovleac, fie e creierul păcălit de culoarea lor, fie sunt rude cu dovleacul pe undeva. Posibil să nu fie pe gustul tuturor, dar eu i-am apreciat, ba chiar mi s-a părut că provoacă dependenţă, dar din păcate nu mai aveam loc în stomac după puiul bucovinean. Cumva i-aş fi preferat mai crocanţi şi solizi, mai puţin flasci.
La desert am vrut neapărat să încerc tortul banofee, un tort cu banane, caramel şi frişcă sau pistachio mousse. Nu erau în stoc totuşi, aşa că am încercat kataif de mere cu sos de vanilie, îngheţată şi physalis. Physalis este cireaşă de pământ şi este mai degrabă pentru decor deasupra, pare o bilă de jucărie. Are gust dulce, are foarte multă vitamina C şi provine din America de Sud.
Îngheţata de deasupra e una clasică, dar prăjitura în sine e undeva între o tartă americană, un apple pie/apple crumble şi kataiful zemos şi plin de miere de la greci. În acelaşi timp momentul când foietajul mieros se îmbibă cu îngheţata mă duce la ştrudelul austriac din „Inglorious Basterds”. E genul de desert senzual după care te simţi puţin vinovat.
Am mai luat şi Sticky Toffee, o prăjitură caldă cu ness şi curmale, cu topping de tofee (caramel) şi smântână. Mi-a lăsat senzaţia de chec/brownie, cu un sirop cu gust puternic de nes deasupra şi sprinkles de care mă puteam lipsi. Dacă era acoperită de glazură de jur împrejur aluneca spre un look de amandină, cea mai banală prăjitură din România. Am pus puţină smântână lichidă, dar nu pot să zic că m-a dat pe spate. E un desert bun, dar nu se poate compara cu kataiful, din care îţi vine să mai comanzi încă o porţie… sau două.
Poate şi mai mult caramel şi o îmbinare a sa în proporţii corecte cu smântână lichidă şi înmuierea „checului” ar putea obţine efectul dorit sau imaginat de bucătar.
Concluzii
Chef Gabrielle este un restaurant surprinzător. De afară arată a terasă într-o curte interioară banală, cu umbreluţe, dar la interior găseşti o căldură şi o familiaritate specială. Mâncarea te încălzeşte pe dinăuntru şi e pregătită cu măiestrie. Puiul bucovinean a fost excelent ca echilibrare a ingredientelor, iar raţă aşa bine gătită nu am mai văzut în ultimul an. Kataiful a fost magic şi a combinat vreo 3 tipuri de prăjituri cu mere. Nota a fost pe măsură, 154 de lei, dar a meritat fiecare leu. Putem recomanda acest local, care are şi livrare acasă şi organizează şi evenimente din ce am văzut.
E ca şi cum ai merge în vizită la „rudele acelea care ştiu să gătească bine”. Te simţi ca acasă, dacă „acasă” înseamnă undeva unde primeşti mâncare multă, gustoasă şi bună, dar şi arătoasă ca plating.
Galerie foto:
Comenzi cu livrare:
