Până acum braşovenii aveau un singur mall de mari dimensiuni, Coresi, dar începând de pe 21 octombrie mai există o alternativă. Se numeşte AFI Braşov, tocmai a fost inaugurat şi avem detalii despre el mai jos. Ştim că are şi food court, care include un KFC şi avem şi alte detalii mai jos.
Centrul comercial trebuia inaugurat cu câteva luni în urmă, dar pandemia a amânat inaugurarea sa. Dezvoltatorul israelian AFI Europe a anunţat încă din septembrie deschiderea birourilor AFI Park Braşov. Proiectul mixt AFI Braşov se află în centrul oraşului şi include birourile AFI PARK, dar şi centrul comercial, adică noul mall. Toate acestea laolaltă au necesitat o investiţie de 148 de milioane de euro. Centrul comercial este devoltat pe 3 etaje, cu o suprafaţă închiriabilă totală de 45.000 de metri pătraţi şi birouri de tip clasa A, cu suprafaţa închiriabilă totală de 15.000 mp, construite deasupra centrului comercial.
Având în vedere contextul actual al pandemiei, inaugurarea AFI Brașov din 21 octombrie, ora 15.00 nu va pune în scenă…
Publicată de AFI Brașov pe Marţi, 20 octombrie 2020
Peste 100 de branduri internaţionale de fashion şi beauty au reprezentanţe în acest mall. Sunt şi locuri de joacă, sală de fitness, centru de divertisment, bănci, farmacii şi un hypermarket Carrefour, extins pe o suprafaţă de 6500 mp. Food court-ul funcţionează în intervalul 10:00 – 22:00 în conformitate cu normele impuse de autorităţile locale. Există aparate de scanare şi măsurare a temperaturii la intrare în mall, dar şi dezinfectant la uşi şi multiple recomandări de distanţare socială.
Există şi un hypermarket Carrefour în această incintă, iar hypermarketul va deschide un magazin-concept modern. De asemenea aveam şi o terasă verde de 3500 de metri pătraţi, cu privelişte spre Muntele Tâmpa. În ciuda inaugurării, nu a fost nici o festivitate şi nici un eveniment pe 21 octombrie, din cauza pandemiei. Sunt şi oferte speciale:
- KFC oferă în perioada 21-26 octombrie celor care comanda o porţie de 5 Hot Wings încă o porţie de Wings cadou
- Intimissimi oferă până pe 25 octombrie la fiecare bon de cumpărături un articol de lenjerie intimă pentru femei
- Sephora oferă un discount de 30% la al doilea produs până pe 25 octombrie
- Carrefour îţi permite să cumperi fructe şi legume româneşti plătind cu PET-uri de plastic până pe 27 octombrie