Bucharest Street Food Carnival debutează pe 6 septembrie; Iată participanţii

0
2033

După atât de multe evenimente Street Food Festival, ne reorientăm spre un Street Food Carnival, care are loc la Bucureşti începând cu data de 6 septembrie. Se va desfăşura între 6 şi 9 septembrie începând cu ora 12:00 şi până seara. Mai jos găsiţi informaţii despre participanţi, muzicieni şi vedete ale gastronomiei, care vor fi acolo.

Un bilet pe o zi costă 20 de lei, iar un abonament pe toate cele 4 zile este 78 de lei. În timpul desfăşurării evenimentului un bilet cumpărat online va fi de 29 de lei, iar la poartă 35 de lei. Bucharest Street Food Carnival va fi cel mai mare eveniment de street food de pe continent şi va include peste 100 de vendori, restaurante cu preparate locale şi internaţionale şi artişti de pe tot globul.

Va exista o zonă specială a Master Chefilor, unde îşi vor etala arta Elena Arzak, Edorta Lamo, Adi Hădean, Joseph Hadad, Nicolai Tand, Alex Petricean, Patrizia Paglieri şi Nico Lontras. Vor mai exista demonstraţii şi prezentări realizate de Ciprian Zobuian, Marius Tudosiei, Radu Dumitrescu şi Paul Oppenkamp. Lista de food truckuri/restaurante este imensă şi amintim doar câteva mai jos:

  • Arepas Colombianas
  • Arrosticini
  • Bao Van
  • Beanz Cafe
  • Betty Ice
  • Big John
  • Burger Peter
  • Burger Van
  • Camionetta
  • Circus Pub
  • Delicii pe Roţi
  • Drunken Squid
  • Corks
  • Indivan
  • Japanos
  • Nori Yakitori
  • Taco Mania
  • El Torito

Din ce văd mâncarea a fost împărţită pe zone geografice şi specificuri culinare. Avem Burgers & BBQ, Mexican Village, Asian Market, Fish Market, Dessert Boulevard, Food Truck şi Gourmet Area. Nici lista cu muzicieni nu sună rău, cap de afiş fiind Morcheeba, apoi Patrice, Editors DJ Set, DJ Vadim, Subcarpati, Suie Paparude, Macanache şi mulţi alţii.

Şi pentru că e carnaval, vor avea loc şi numere de magie, clovni, vedem un pian uriaş, mers pe sfoară şi vedem clovni care merg pe picioroange

Bilete găsiţi aici.