Pentru că se apropie cel mai mare meci găzduit de România la EURO 2020, ni s-a părut interesant să aflăm care sunt preţurile practicate pentru preparatele de consum la Arena Naţională. Aşa cum ştiţi probabil deja România a găzduit 3 meciuri din grupe, venind la noi echipele Austriei, Macedoniei de Nord, Ucrainei. Acum vom găzdui pe 28 iunie meciul Franţei cu Elveţia, din optimile EURO 2020.
Campioana mondială vine la Bucureşti pe 28 iunie, iar meciul are loc de la ora 22:00. Câştigătoarea va trece mai departe în sferturi. Conform FRF meciul din optimi se va desfăşura cu fani în tribune, ocupând până la jumătate din capacitatea staionului. Asta înseamnă că vor putea fi chiar şi 30.000 de fani la meci. Spectactorii care achiziţionează bilete trebuie să fie vaccinaţi împotriva Covid-19, având 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare sau să fie vaccinaţi şi să prezinte un test negativ în cazul în care schema de vaccinare nu este completă.
Există şi posibilitatea de a participa la meci dacă aveţi un rezultat negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore înainte de începerea meciului. Sau dacă sunteţi o persoană aflată între ziua 15 şi 90 ulterioară confirmării infectării cu virusul.
Şi iată şi cât costă produsele vândute pe Arena Naţională la EURO 2020 pentru consum:
- O sticlă de suc (500ml) – 10 lei
- O sticlă de apă (500ml) – 10 lei
- Un pahar de bere fără alcool (330ml) – 10 lei
- Un pahar de bere fără?alcool(500ml) – 14 lei
- Un sandwich – 20 de lei
- O ciocolată – 20 de lei
De remarcat că acestea erau preţurile acum o săptămână, deci se pot schimba datele problemei. În plus, faptul că se vinde bere, chiar şi fără alcool este o noutate, acest lucru fiind interzis la meciurile din Liga 1.