Cireşele de final de august sunt acum reale; Care e soiul care se coace la final de vară?

0
5761

După câţiva ani de glume legate de cireşele scumpe de la tarabe şi paritatea lor în aur sau Bitcoin, acum aflăm prin intermediul Agronet.ro că nu doar cireşele de final de primăvară şi început de vară sunt cele mai râvnite. Există şi un soi de „cireşe de august”, care se coace pe final de vară.

Cireşele de mai sunt cele mai cunoscute la noi în regiune, dar schimbările climatice au dus la prelungirea perioadei în care se coc astfel de fructe. În cazul de faţă e tot mai popular soiul „George”, creat de cercetătorii Staţiunii Pomicole Iaşi. Aceste cireşe neobişnuite se coc la jumătatea lunii august şi sunt încununarea a 40 de ani de studii, cercetare şi muncă. În cadrul aceluiaşi studiu au fost plantaţi pomi fructiferi mai rezistenţi la dăunători şi ger. „George” se număra printre ei, iar cireşele se vor la mijloc de august.

Este unul dintre puţinele soiuri din Europa care se coace atât de târziu, când alte soiuri dispar de pe tarabe. Cireşele rezultate sunt roşii, au o formă alungită şi sunt voluminoase, cu greutate de 6-8 grame. Rezistă la crăpare, iar pulpa se desprinde uşor de sâmbure. Gustul este dulce, uşor acid şi pulpa e suculentă. Secţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură din Iaşi are o colecţie importantă de soiuri de cireş, iar „George” a fost denumit astfel după primul director al staţiunii.

Provine dintr-un soi italian, iar până în 1989 existau 10 astfel de pomi şi erau bine păziţi. Ulterior au fost modificaţi şi a fost creat noul soi autohton.

Se poate cumpara aici.