Episodul 2 din periplul nostru gastronomic ne duce la Ribs Bar & Grill, un local cu specific american localizat în zona numită cu drag „Potcoava”, în Bucureşti. Este imediat lângă parcul Alexandru Ioan Cuza, la intersecţia dintre străzile Constantin Brâncuşi şi Nicolae Grigorescu, la etajul unu al unei clădiri cu influenţe comuniste, care la parter are clasicele cofetării de pe vremuri şi multe pariuri sportive.

Ribs Bar & Grill
Ribs Bar & Grill

Atmosfera

Cu o terasă generoasă sus, Ribs Bar & Grill mizează mult pe sticlă şi canapele de piele, dar şi un bar decorat fistichiu cu sticle colorate şi chitări rock. Un cârcotaş ar zice că este un „Hard Rock Cafe al săracului”, dar l-aş numi mai mult un „Hard Rock Cafe de Titan”. Problema e că nici localul nu ştie sigur ce e. E un american diner, dar difuzează fotbal pe proiectoare mari.

Are şi pizza în meniu şi un salad bar la care îţi faci singur salatele. Include un bar imens dar nu are scaune în faţa sa, să stai că la un BAR propriu zis, cum zice şi în numele localului. E bizar şi faptul că meciurile sunt pe mut, iar muzica e dată la minim, fiind acoperită de discuţiile celor din jur. Am stat şi m-am întrebat dacă nu cumva abundenţa de coveruri care răzbat din boxe înseamnă că oamenii nu au licenţa pentru muzică originală, dar asta e doar cârcoteala personală.

Mâncarea

Să trecem totuşi la mâncare pentru că pentru asta suntem aici. La Ribs poţi mânca hamburgeri, evident au şi coaste de vreo 4 feluri, dar există şi quesadilla, salată şi chiar şi pizza. Au şi nişte sandwich-uri interesante cu un soi de pulled pork (Texas Brisket). În meniu se strecoară din start o greşeală, coastele cu miere şi muştar fiind trecute că „Honney”, dar poate este licenţa poetică sau un nume de mâncare.

Nume speciale sau nu, coastele cu miere şi muştar au fost excelente, asta e sigur. În primul rând la 39 de lei primeşti o cantitate impresionantă de garnituri: cartofi prăjiţi (prea mulţi aş zice), inele de ceapă, salată coleslaw şi un bol cu fasole roşie cu un sos dulce peste. Plus un sos de usturoi separat (care se duce după câţiva cartofi prăjiţi).

Coastele au fost clar lăsate la macerat multă vreme, plus pregătite prin slow cooking 3-4 ore, topindu-se în gură. Alternează excelent între crusta „well done” de deasupra şi carnea fragedă ca nişte fulgi de peltea de la interior. Din fericire coastele nu au avut multă grăsime şi în ciuda faptului că mă temeam de zgârciuri nu am dat peste aşa ceva. Parcă se insistă un pic cam mult cu sosul care acoperă total carnea şi o îmbiba încât nu mai simţi exact ce gust avea coasta înainte.

Cert e că sosul de muştar şi miere este foarte plăcut la gust (dulce şi uşor întepător) şi se „pupă” excelent cu coastele. Am încercat şi coastele Spicy, care la drept vorbind erau doar mediu picante, dar destul de zemoase şi ele. A treia încercare a fost cea a coastelor în Jack Daniel’s, care din păcate m-au dezamăgit.

Acestea erau înecate cred eu în ketchup Heinz (i-am recunoscut imediat gustul) şi nici urmă de aromă de Jack Daniel’s acolo. Eventual să fi fost vreun sos barbecue special, pentru că am simţit ceva gust afumat şi de barbecue, dar cam atât… Rămânem cu carnea fragedă şi macră totuşi, fulgi delicaţi sub crusta well done.

Băutura

Că băuturi locul nu sta rău, ajungând de la Peroni la draft la Aperol Spritz şi au şi tării, dar personal cel mai bun lucru pe care vi-l pot recomanda este limonada cu mango. În mintea mea acest tip de băutură era dumnezeiesc în două locuri: la Hard Rock Cafe şi la Starbucks. Hard Rock Cafe a stricat băutura asta cu prea mult zahăr, iar Starbucks i-a pus iaurt. Astfel, Ribs Bar & Grill face cea mai bună limonadă cu mango din Bucureşti deocamdată. Şi nici cea cu kiwi nu e rea deloc, sau cea cu fructul pasiunii.

Servirea

Din păcate să ajungi să te desfeţi cu ele e ceva mai complicat, pentru că servirea e o chestiune de noroc. Am avut fie un chelner amabil care s-a mobilizat super rapid (1 vizită la restaurant), fie chelneri începători care reveneau de 3 ori să întrebe ce am vrut de fapt (3 vizite la restaurant) şi care au adus mâncarea şi băutura împreună la 47 de minute după ce ne aşezasem la masă. Măcar dacă ar fi întrebat înainte: „vă aducem băutura întâi sau împreună cu mâncarea?”, deşi e cam la mintea cocoşului că vine întâi băutura.

Apoi Ribs e probabil locul în care se scapă cel mai des lucruri pe jos. Nu pot trece 20 de minute fără să pice tacâmuri, boluri, farfurii, tăvi sau orice altceva pe jos, căzând din mâna chelnerilor. Nu doar servirea e lentă, ci chiar şi aducerea notei la final. Ai mai mari şanse dacă te duci direct şi le ceri notă şi stai pe capul lor să plăteşti la faţa locului. Localul pare cam understaffed şi cred că au nevoie de mai mult de cei 4-5 chelneri pe care îi au acum.

Concluzii

Pot să vă recomand coastele cu muştar plus miere şi să vizitaţi locul într-o perioadă a zilei şi săptămânii când nu e plin şi când nu sunt chelnerii stresaţi. Cred că merge bine la prânz şi după amiază, mai puţin seara în weekend. Va recomand şi Texas Beef Brisket Sandwich, probabil una din puţinele dăţi când mâncarea din faţa mea a arătat fix la fel ca şi cea din poză din meniu.

Ah şi să nu cereţi Veggie Burger, pentru că niciodată nu au. În schimb puteţi încerca burgerul de pui sau pe cele de vită, pentru că sunt excelente. Vei pleca sătul şi cu papilele încântate de la Ribs, dar probabil nervos de la servire.

Preţuri şi localizare

Iată şi preţurile mâncărurilor şi băuturilor încercate:

  • Fresh Lemonade Mango/Kiwi/Passion Fruit: 14 lei
  • Ribs Spicy/ Honey & Mustard/ Jack Daniel’s: 39 lei
  • Texas Beef Brisket Sandwich – 22 lei
  • Ciocolată caldă – 8 lei

Ribs Bar & Grill se găseşte pe Strada Constantin Brâncuşi 13, cu program de la 9 la 23:30 de duminică până joi şi de la 11 la 02:00 vineri şi sâmbăta.