Flavours împlineşte 22 de ani de prezenţă în segmentul de catering şi aniversează cu „Open for Madness”

0
452

Aţi auzit cu siguranţă de Flavours, dacă aţi fost la vreun eveniment oficial în ultimii ani, mai ales cele din zona tech. Spre exemplu ştiu că au făcut catering la lansarea jocului God of War de la Grădina Verona acum vreo 6 ani. De fapt istoria lor e mai veche, datează de 22 de ani şi e aniversată cu campania „Open for Madness”.

„Open for Madness” este o campanie de comunicare care aduce în conştiinţa iubitorilor de gust şi mâncare spectaculoasă ingredientele esenţiale ale mărcii Flavours. De la început Flavours s-a poziţionat ca „o altfel de companie de catering”, remarcându-se între ceilalţi competitori prin curajul de a accepta provocări.

Pe parcursul anilor peste 1 milion de oameni s-au bucurat de experienţele Flavours. Vorbim aici despre o echipă de 300 de membri, peste 4000 de reţete culinare, 6500 de elemente de design tematice. Iată câteva proiecte inedite ale echipei:

  • Cel mai atipic loc pentru setup cu mâncare: o… toaletă, cu ocazia lansării unui showroom de mobilă
  • Cel mai inedit decor pentru băuturi: o cadă plină cu şampanie, din care echipa Flavours a umplut paharele celor prezenţi cu polonicul
  • Cea mai provocatoare tematică culinară pusă în practică de Flavours: „Lucruri care îmi plac şi le mănânc şi chestii care nu îmi plac, dar tot le mănânc”. Flavours a decorat bufetul cu raci vii, care se plimbau în voie prin setup. Au fost prezente şi fructe lychee sub formă de globi oculari
  • Cel mai spectaculos eveniment Flavours: la Teatrul Naţional, acolo unde ospătarii au ieşit de sub scenă, echipaţi cu grătare şi wok-uri cu flăcări. Plus proiecţii pe o perdea de apă.