Scriam cu câteva luni în urmă ca o publicaţie din Brazilia ar fi descoperit indiciii că se negocia în culise o fuziune între giganţii hipermarkturilor din Franţa: Auchan şi Carrefour. Ei bine, pe 10 octombrie cotididanul francez Le Figaro a venit cu informaţia că a picat alianţa.
Carrefour este cea care a decis să pună capăt discuţiilor cu privire la alianţă, după ce negocierile au avut loc pe parcursul verii şi la începutul toamnei. Decizia cu privire la renunţarea la fuziune a fost luată chiar joia trecută de către Comitetul strategic al Carrefour, la recomandarea directorului general Alexandre Bompad, care a considerat că acordul cu Auchan e prea complex, conform Le Figaro.
Reprezentanţii Auchan şi Carrefour nu au comentat această informaţie. Publicaţia franceză Le Monde scria în septembrie 2021 ca Bompard ia în calcul „consolidarea segmentului”, discutând cu familia Mulliez, care controlează grupul Auchan. În iunie Carrefour ieşea la rampă cu declaraţia că ia în calcul o consolidare a businessului, fie prin vânzări de active, alianţe cu alte lanţuri de magazine, dar nu şi vreo vânzare completă.
Un grup canadian ochise deja Carrefour: Alimentation Couche-Tard făcea o ofertă de 16.2 miliarde de euro pentru Carrefour, dar guvernul francez se opunea acestei înţelegeri. Motivul? Securitatea alimentară. Carrefour a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri de 78 de miliarde de euro, o creştere cu 7.8% faţă de anul 2019. Are un total de 13.048 magazine, dintre care 369 în România.
Auchan încheia anul 2020 cu venituri de 32 de miliarde de euro, iar pe 30 iunie 2021 ajungea deja la 15.1 miliarde de euro pentru anul curent.