Guvernul va interzice comercializarea unor produse de unică folosință din plastic începând de săptămâna viitoare

0
899
Guvernul
Guvernul va interzice comercializarea unor produse de unică folosință din plastic începând de săptămâna viitoare

Începând din 3 iulie 2021 a intrat în vigoare directiva europeană privind militarea impactului unor produse de plastic asupra mediului. Această directivă a fost adoptată și de către România în urmă cu doi ani, însă aceasta nu a fost transpusă în legislația națională. Aflăm totuși că Ordonanța de Urgență în acest sens va fi aprobată de către Guvernul României săptămâna viitoare. Avem detalii mai jos.

Ministrul Mediului Tanczos Barna este cel ce a anunțat miercuri noile vești. Se pare că Ordonanța de Urgență privind transpunerea directivei single-use plastics va fi adoptată începând de săptămâna viitoare. Astfel, va fi interzisă comercializarea unor produse din plastic de unică folosință precum farfuriile, tacâmurile sau paharele din plastic.

Guvernul

Ministrul Mediului a declarat:

„Transpunerea directivei single use plastics este pe circuitul de avizare la ministerul Economiei. Săptămâna viitoare va fi pe ordinea de zi a guvernului. Odată cu implemntarea acelei directive se va interzice punerea pe piață a anumitor produse din plastic pahare, furculițe, farfurii și alte categorii de produse din plastic și se vor implemnta noi restricții cu privire la producerea anumitor ambalaje din plastic, ținte privind reciclarea acestor produse. Este foarte clară politica UE, pe cât se poate eliminarea plasticului și creșterea gradului de reciclare”

Directiva (UE) 2019/904 privind limitarea impactului unor produse de plastic asupra mediului înconjurător prevede zece categorii de produse:
  • bețigașe de urechi
  • farfurii și tacâmuri de unică folosință
  • baloane și bețe pentru acestea
  • ambalaje de mâncare
  • pahare din plastic pentru băuturi
  • alte ambalaje folosite pentru băuturi
  • filtre de țigări
  • pungi de plastic
  • ambalaje din plastic
  • șervețele umede și alte produse de igienă plastică

Comisia Europeană a publicat la sfârșitul lunii mai orientări referitoare la normele Uniunii Europene (UE) privind produsele din plastic de unică folosință. Astfel a adoptat o decizie de punere în aplicare privind monitorizarea și raportarea echipamentelor de pescuit indroduse pe piață și a deșeurilor de echipamente de pescuit colectate.

Aceste norme au ca scop reducerea deșeurilor marine provenite de la produsele din plastic de unică folosință și de la echipamentele de pescuit și de promovare a tranziției către o economie circulară cu modele de afaceri, produse și materiale inovatoare și durabile.