Hochland lansează brandul Grünländer: „Brânză cu Suflet Verde”

0
2033

Hochland a lansat în această săptămână în România un nou brand, apreciat şi consacrat pe piaţa din Germania deja, Grünländer. Produsul primeşte un ambalaj dedicat pieţei din România, integrat sub brandul Hochland. Noua specialitate a debutat sub motto-ul „Brânză cu suflet verde” şi are la bază o reţetă de brânză maturată, cu ingrediente naturale.

Nu are arome sau conservanţi şi nu implică nici organisme modificate genetic. Produsele Grünländer sunt realizate din lapte colectat de la vaci care consumă hrană nemodificată genetic, deci e vorba despre produse bio aici. Astfel, brânzeturile acestea au certificarea VLOG Standard, care înseamnă că în procesul lor de producţie nu există organisme modificate.

Brandul include sortimente variate, precum Gust Delicat, Gust Intens, Light şi Cremos, cu 5 tipuri de împachetare. Se poate cumpăra brânza în formă feliată, sub forma unei felieri inovatoare, care oferă un gust superior (Felii Extrafine). Acesta este un tip modern de feliere, care este la modă acum, scoţând în faţă aroma brânzeturilor.

Platoul de brânzeturi Grünländer este încă o opţiune, sub forma Selecţie de Gusturi, cu posibilitatea de a descoperi 3 tipuri de brânzeturi într-un singur ambalaj. Toate aceste produse se găsesc în magazine din luna curentă. Varianta cu gust Delicat are şi o aromă de struguri, iar cea Intens vine cu influenţe de smochină.