Dacă ești din București și nu ai planuri pentru weekend-ul ce se apropie cu pași repezi, am găsit noi o sugestie. Festivalul Cireșelor, o sărbătoare a culorii și gustului ce va avea loc în perioada 16 – 18 iunie. Avem detalii despre organizare și amplasare în rândurile de mai jos.
Această sărbătoare de-a dreptul savuroasă va fi desfășurată pe parcursul unui weekend pe Bulevardul Basarabia. Este dată ca reper intrarea de la Parcul Național. Ni se recomandă să ne pregătim pentru a gusta cele mai proaspete și dulci cireșe. De asemenea, vom găsi cele mai râvnite trufandale de sezon și sub toate formele și delicatesele.
La fața locului vom descoperi tarabe pline cu cireșe și alte fructe delicioase de sezon, până la delicii culinare, deserturi și preparate inedite, ce vor avea la bază cireșele. Organizatorii spun că preparatele cu cireșe pot fi o adevărată artă și sunt nerăbdători să ne arate cât de versatile și delicioase pot fi aceste fructe.
Vei găsi tarte cu cireşe, clătite cu dulceaţă de cireşe, plăcinte și prăjituri de casă cu cireșe, Langosi cu cireșe, cireșată, sucuri, freshuri, limonadă, chessecakeuri, îngheţată de casă şi artizanală, milkshakeuri din cireşe şi multe alte surprize. De asemenea, te vei răsfăța cu bucate alese, preparate la grătar, fripturi și mâncăruri la ceauni.
La festival vei găsi și produse tradiționale.