KFC şi Pizza Hut au creat o pizza împreună; Iată ce a ieşit

0
2219

În probabil cel mai ambiţios crossover de la cel Family Guy – Simpsons încoace, KFC şi Pizza Hut şi-au unit forţele de Ziua Naţională a Pizzei. Aceasta a avut loc săptămâna trecută şi s-a lăsat cu o colaborare între cele două branduri deţinute de YUM! Brands, care au realizat împreună o pizza.

Rezultatul se numeşte „Gravy Supreme” şi se remarcă prin sosul Gravy de la KFC, integrat în pizza. Pizza Hut a venit cu blatul cheesy bites crust, KFC a înlocuit sosul de tomate cu sosul gravy şi a pus peste pui popcorn, porumb dulce, mozzarella şi usturoi. Deocamdată Gravy Supreme se vinde doar în Marea Britanie în câteva locaţii Pizza Hut şi KFC.

În general pizza cu pui este o blasfemie, pentru că asociem de obicei pizza cu bacon, cubuleţe de carne de vită, chiar şi ton şi anşoa, dar rareori pui. Când e totuşi vorba de pui prăjit, parcă punem problema altfel. În cazul în care nu ştiaţi 9 februarie este National Pizza Day, sărbătorită în SUA şi UK. Dacă faza de test merge bine şi reacţia publicului e pozitivă, noua pizza KFC/ Pizza Hut ar putea să ajungă şi la publicul larg.

Mărturisesc că am încercat să pun sos Glenn KFC pe o pizza odată şi rezultatul nu a fost rău deloc. Judecând după reacţiile de pe Twitter lumea este încântată de toate ingredientele, mai puţin de porumbul dulce. Personal aş fi făcut o pizza cu acele margini pline cu brânză, înlocuite cu margini pline cu sos KFC şi cu crispy strips în aluat, alături de bucăţele de cartofi copţi.