Ştiu că aţi auzit cu toţii de whisky-uri scumpe şi rare de sute bune de euro, poate chiar de mii de euro, dar azi am găsit un soi de record. O sticlă rară de whiskey japonez a fost vândută la suma de 488.000 de euro într-un magazin din Aeroportul Internaţional Istanbul.
Asta s-a întâmplat într-un magazin duty free, în urma unei licitaţii. Sticla de whisky Yamazaki este veche de 55 de ani şi a fost scoasă la licitaţie la unul dintre punctele de vânzare ale companiei Unifree Duty Free de la aeroportul din Istanbul, în decembrie 2021. 8 clienţi s-au arătat interesaţi, iar un pasager chinez a câştigat licitaţia, plusând până la 488.000 de euro
Yamazaki este cel mai vechi whisky single malt din istoria brandului Suntory. A fost produs în anii ’60, sub tutela fondatorului Suntory, chiar Shinjiro Torii. Aceste băuturi sunt ultra exclusiviste, rare şi limitate, fiind produse şi vândute 100 de sticle în Japonia. Ele au fost vândute printr-o loterie naţională, iar Suntory a oferit alte 100 de sticle restului planetei în 2021. Ei bine una a ajuns şi pe aeroportul din Istanbul.
Cat despre licoarea de mai sus, Suntory o descrie vizual drept „o ambră profundă specifică butoaielor Mizunara”, iar ca gust „lemn de santal, robust, care te duce cu gândul la ceva din alte vremuri, un buchet matur şi dulce, de fructe bine coapte”.