Pizza Hut colaborează cu IKEA pentru realizarea unei pizza cu chifteluţe suedeze

0
1458

Colaborarea primăverii în domeniul culinar este una între IKEA şi Pizza Hut. Aţi auzit cu siguranţă de pizza cu sarmale, cu shaorma sau chiar cu hamburger, dar cu chifteluţe suedeze? Nu până acum! Avem detalii despre locul unde se poate degusta acest preparat.

Din păcate veştile sunt proaste şi doar Pizza Hut Hong Kong serveşte aşa ceva, iar cu epidemia de coronavirus nu prea te îmbie să vizitezi acea parte a globului. Pizza Hut nu e la primul experiment de gen, realizând şi o Popcorn Chicken Pizza alături de KFC. Cum multă lume merge la IKEA doar pentru a mânca chiftelele legendare, Pizza Hut a simţit nevoia să le combine şi cu preparatele sale. Colaborarea este una în ediţie limitată, deci nu va rămâne definitiv în meniu.

La bază se află un blat crocant (pan style), acoperit cu sos de roşii, mozzarella, apoi cu salam pepperoni şi ca extra topping chifteluţe suedeze. Pentru cei care se întreabă, reţeta chiftelelor de la IKEA implică o combinaţie de carne de vită şi porc. O chiftea de gen include 84% carne, ceapă, ouă, apă, sare, piper şi arome. Secretul la chiftelele IKEA e şi sosul, despre care nu avem detalii în cazul specialităţii Pizza Hut. Cu puţin noroc e şi pizza stropită cu aşa ceva. Nu e chiar greu de făcut, fiind o combinaţie de unt, faină, smântână, muştar Dijon, sos Worcestershire şi puţină zeamă de supă de vită.

Iese un sos cremos care contribuie la gustul preparatului care a consacrat IKEA. Pizza Hut Hong Kong oferă aşa ceva în câteva restaurante, dar şi la livrare. Aşteptăm şi o Domino’s Pizza cu hot dog de la IKEA acum…

Sursa foto