Piaţa Neamţ a dat startul sărbătorilor de iarnă, inaugurând propriul său Târg de Crăciun, la Curtea Domnească. Totul a debutat vineri, pe 7 decembrie, cu muzică, voie bună şi preparate culinare locale.
Au fost aprinse luminiţele de Crăciun şi iluminat bradul din piaţă. Divertismentul a fost asigurat de cei mici, fiind organizat un spectacol cu elevii de la clasa de muzică uşoară a Şcolii Populare de Artă, clasă coordonată de Paula Nicorescu-Ghivirica. Trupa nemţeană Los Anonimos a cântat imediat după, iar headlinerul serii a fost Lou Bega, cunoscut pentru piesa „Mambo Nr 5”.
La Curtea Domnească au fost amenajate căsuţe cu dulciuri, vin fiert, produse artizanale, bibelouri şi haine tradiţionale. Turtă dulce, popcorn, chipsuri, kurtos kalacs, vată de zahăr îi aşteaptă pe cei care vizitează târgul. Turte cu brânză, plăcinte, porumb fiert, gemuri, dulceţuri şi miere, plus clătite fierbinţi îi vor încălzi pe nemţeni.
Produse naturale din lavandă şi fotografii la minut se pot realiza la acest târg de Crăciun. A fost amenajat şi un patinoar şi există şi o Căsuţă a lui Moş Crăciun pe Platoul Curţii Domneşti. Acolo cei mici vor putea învăţa meşteşuguri tradiţionale şi făuri obiecte de lut sau măşti populare. Pe 28 decembrie are loc festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă „Steaua Sus Răsare”, unde fi organizate jocuri tradiţionale şi se vor cânta colinde.