Târgul de Crăciun de la Timişoara e gata de start; Când se aprind luminiţele?

0
683

Timişoara vrea să „fure startul” festivităţilor de Crăciun din 2023 şi îşi va aprinde luminiţele pe 26 noiembrie. După care vor urma zile întregi pline de spectacole. Casa de Cultură Timişoara a stabilit programul Târgului de Crăciun, care are loc în 3 dintre pieţele centrale ale oraşului de pe Bega.

Are loc în Piaţa Operei, Libertăţii şi Sfântu Gheorghe. Aprinderea iluminatului festiv şi a luminiţelor din Târgul de Crăciun se va face duminică, pe 26 noiembrie de la ora 18:00. Ea va fi însoţită de un spectacol pe scena din Piaţa Victoriei, având-o ca invitat special pe Alina Sorescu, împreună cu dansatori ai Clubului de Dans Sportiv Magnum Team din Timişoara.

Cele 3 pieţe centrale sunt legate, printr-o poveste specială, de iarnă. Piaţa Libertăţii şi Piaţa Sfântul Gheorghe au fost împodobite diferit faţă de anii trecuţi. Apar şi două ateliere ale lui Moş Crăciun şi un brad amplasat în centrul Târgului, sub cupola de lumini din Piaţa Operei. Veţi găsi şi un patinoar în Piaţa Libertăţii, cu personaje de poveste şi castel luminos, pe unde trece trenul lui Moş Crăciun.

Pe 1 decembrie are loc un spectacol semnat Ansamblul „Timişul”, şi trupa Cobzality, alături de maeştrii focului de la Crispus. Pe 2 decembrie urcă pe scenă Ad Libitum Voices, iar pe 3 decembrie vin Surorile Osoianu şi Lupii lui Calancea. Moş Crăciun este aşteptat pe 22 decembrie 2023. Există şi o roată panoramică în Piaţa Victoriei, având 23 de metri şi câte 16 gondole. Veţi găsi şi căsuţe cu preparate culinare, de la vin fiert la cozonaci, şorici, pomana porcului, dar şi produse de post: zacuscă, siropuri, gemuri, fasole bătută. Ar trebui să fie şi ceaune cu gulaş, dacă ar fi să prezic ceva.

Aprinderea iluminatului se face duminică, 26 noiembrie 2023, de la ora 18:00.