Au început să apară tot mai multe festivaluri culinare în ultima vreme, odată cu scăderea numărului de cazuri de Covid şi relaxarea restricţiilor. Următorul eveniment care sună bine este VINOFEST – Vârşeţ 2021, festival de vin care are loc la Varset şi este un eveniment deja devenit tradiţional în Banatul de dincolo de graniţă, în Serbia.
Ediţia din acest an a Festivalului Internaţional de vin Vinofest Vârşeţ 2021 va sărbători tradiţia viticolă a regiunii. Totul se desfăşoară în zilele de 9, 10 şi 11 iulie între orele 18:00 – 24:00 în Piaţa Centrală, lângă primăria din Vârşeţ. Intrarea este liberă şi veţi putea degusta cele mai faine vinuri şi produse de specialitate. Va avea loc şi o expoziţie de vinuri, cu caracter comercial, dar şi competitiv. Va exista chiar şi o comisie de enologi, unii faimoşi din ţară şi străinătate, care vor evalua vinurile înscrise în concurs.
Iniţial trebuia să fie un eveniment local, care reunea numai producători de vin din zona Banatului din Serbia, dar acum atrage şi expozanţi din Serbia, Macedonia, Ungaria, Muntenegru, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Slovenia, Italia, Ucraina, Cehia. Trebuie spus şi că intrarea în Republica Serbia este permisă cetăţenilor români doar dacă prezintă un certificat de vaccinare anti Covid-19, schema completă sau dovada unui test Covid tip PCR cu rezultat negativ efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în ţară.
Cei care au sub 18 ani nu au nevoie de dovada vaccinării sau test. La ediţia din 2019 au fost prezentate peste 400 de vinuri, iar totul se desfăşoară la câteva zeci de kilometri de Timişoara. Acum suntem la ediţia 15, iar până acum ediţiile trecute se desfăşurau în sălile hotelului Srbija şi biletul costă 2.5 de euro. Pe lângă festivalul de vin, sunt expuse şi utilaje şi echipamente de vinificaţie.