Kaufland România ne oferă şansa de a consuma preparate get beget româneşti, lansând iniţiativa „Raftul Românesc”. După cum se vede în imagine este vorba despre o zonă cu produse din carne de porc crescut şi prelucrat în România.
În jur de 800 de porci vor fi preluaţi în fiecare zi pentru a ajunge la magazinele Kaufland. Cei care vizitează în aceste zile locaţiile Kaufland România vor găsi acea zonă de măcelărie cu porci crescuţi în fermele şi gospodăriile de la noi. Ideea este de a susţine economia locală şi a consuma produse de la noi. Trebuie spus şi că la ora actuală în jur de 60% din carnea de porc vândută la acest magazin este autohtonă.
Peste 200.000 de porci preluaţi pe an bifează astfel Kaufland, care ţinteşte pentru 2020 la 300.000 de porci pe an. Deocamdată veţi găsi „Raftul Românesc” în magazinele Kaufland din Bucureşti, cele din zona Barbu Văcărescu şi Basarab, iar până la finalul lunii curente va ajunge în toate cele 119 hipermarketuri din reţea. 25 de produse de porc îi aşteaptă pe clienţi în această perioadă.
Programul cel nou include peste 50% dintre fermierii mici şi mijlocii din România, oferindu-le garanţia preluării porcilor lor. Kaufland este unul dintre cele mai mari lanţuri de magazine din Europa, cu 1250 de locaţii în 7 ţări şi 119 magazine la noi în ţară. Cât despre preparatele din porci veţi găsi la Kaufland cârnaţi de porc în maţ de porc, rasol, piept de porc, gulaş de porc şi altele detaliate aici.