Paprika Fest 2018 reuneşte pasionaţii de mâncare condimentată la Berăria H în Bucureşti

1
1527

Paprika Fest 2018 este locul ideal de întrunire a celor care mănâncă picant, foarte picant şi care aleg mereu preparatele cu „Fire” în nume la restaurante. Festivalul a început de pe 5 iulie pe terasa Berăriei H şi dacă nu vă sperie vremea ploioasă din Bucureşti îl prindeţi şi azi şi mâine. Ţine până pe 8 iulie inclusiv.

E vorba despre mâncăruri pe bază de paprika/ardei iute, evident şi accesul este gratuit. Paprika Fest 2018 a fost deschis printr-un concert Vali Crăciunescu & Cooperativa 9. Judecând după ediţia de anul trecut, când au fost la mare căutare coastele picante la grill sau gulaşul de vită la tuci, cred că şi în acest an veţi putea degusta bunătăţi similare. Pleskaviţa sârbească cu ardei copt va fi şi ea gata pentru cei care adoră să le „ia gura foc”.

Ceaunele sunt încinse pe foc şi grătarele pornite la marginea Lacului Herăstrău. Veţi asista la sesiuni de gătit în direct, chiar sub ochii voştri. Bonus, Berăria H transmite şi meciurile de la Mondial pe ecrane de mari dimensuni în diferite zone ale terasei. Ardei iuţi, paprika, condimente care fac să explodeze scara Scoville, toate se găsesc la Berăria H.

Cele 4 ceaune au peste 30 de kilograme fiecare şi sunt încălzite pe bază de lemne. Tocăniţă de ardei, gulaş, carne învelită în sos de ardei, toate stinse cu bere rece şi vin pot fi degustate acolo. Despre deserturi picante nu ştim nimic, dar nu m-ar mira să se strecoare şi vreun preparat de gen pe acolo, eventual unul din America de Sud, cu ciocolată cu „pimento”.