Slană Fest ajunge la Cluj-Napoca pe 1 februarie; Vor fi si concursuri pe bază de slănină

0
2147

Nutrionista Mihaela Bilic a declarat recent că nu ar trebui să ferim copiii mici de slană, fiind la fel de sănătoasă ca măslinele şi somonul. Ei bine iubitorii de slană sunt aşteptaţi la un eveniment dedicat lor, Slană Fest, organizat la Cluj-Napoca între 1 şi 3 februarie 2019.

Festivalul va fi găzduit în acest an de Restaurantul ROD, aflat pe Calea Turzii numărul 160. Intrarea este liberă, iar evenimentul se desfăşoară între 11:00 şi 21:00. Pe 1 februarie la ora 16:00 are loc jurizarea mezelurilor tradiţionale, iar pe 2 februarie are loc jurizarea slăninelor de toate felurile, la aceeaşi oră.

Iată cum arată juriul:

  • Kovács Ferenc – bucătar
  • Radu Zărnescu – președinte ACEEA
  • György Attila – scriitor, slăninolog
  • Sabin Gherman – publicist, transilvanist
  • Vincze Péter – inginer, fermier

Jurizarea va avea fundalul muzical asigurat de lăutari autentici din Mera. Ediţia din 2018 a avut loc la ExpoTransilvania, tot la Cluj şi avem de-a face aici cu un show şi târg de produse tradiţionale de carmangerie. Veţi putea degusta şuncă, slană, brânzeturi, cârnaţi, jumări şi multe altele. Un aspect interesant anul trecut a fost că au apărut dulciuri şi produse dulci pe bază de slănină.

Un cofetar a prezentat bomboane de ciocolată cu miez din slănină maturată şi un tort din ciocolată cu bacon prăjit. Aşteptăm să fim surprinşi şi în acest an. Anul trecut a făcut senzaţie şi slana fiartă în moare de varză, cu piper şi coriandu.

Sursa foto