„5 to go” versus Starbucks într-o bătălie de trolling outdoor: #nudoarluni

0
3070

Starbucks a crezut că dă lovitura la începutul săptămânii atunci când a pus un panou outdoor impresionant în centrul Bucureştiului, la Unirea. Promova noua sa ofertă cu caffe latte la doar 5 lei în fiecare luni. Într-o mişcare inspirată 5 to go a montat imediat dedesubt un mesaj simplu şi convingător devenit viral: #nudoarluni.

De aproximativ jumătate de deceniu 5 to go şi-a bazat businessul pe cafea de calitate la doar 5 lei şi duce până în pânzele albe abordarea. Nu e prima oară când vedem un război de panouri şi trolling între două branduri mari. Anul trecut Punct Calif s-a promovat cu un uriaş banner fix deasupra shaormeriei de la Dristor. Aşa ceva se numeşte hijack marketing şi guerilla marketing.

Am văzut ceva de gen în ultima vreme şi la Burger King, care a devenit foarte agresivă cu rivalii McDonald’s şi KFC în campaniile sale. Dau premii cui trollează rivalii şi mai nou au o aplicaţie AR care „arde” reclamele concurenţei. Revenind la duelul local, se pare că de fapt bătălia de la distanţă între Starbucks şi 5 to go începuse de mai demult.

Întâi a fost postat un banner cu „More coffee, less bucks” la Victoriei, care promova 5 to go, cu o locaţie deschisă chiar lângă Starbucks. Apoi a venit răspunsul Starbucks cu latte la 5 lei şi imediat şi replică 5 to go iar. Totul s-a viralizat rapid, iar fondatorii 5 to go ar fi cheluit doar 150 de euro pe bugetul acestei campanii.

5 to go este o reţea de cafenele inaugurat în 2015 de doi români, care s-a extins la peste 100 de locaţii între timp, inclusiv una flagship deschisă recent în centrul Capitalei.

Sursa foto