Ajutor pentru HoReCa: 90 de zile de scutire de la plata impozitului, anunţă Guvernul

0
1244

Guvernul României a decis să întindă o mână de ajutor domeniului HoReCa, anunţând 90 de zile de scutire de la plata impozitului în perioada următoare. Informaţia a fost anunţată marţi, pe 16 iunie de către Ionel Dâncă, şeful Cancelariei primului-ministru şi avem detalii mai jos.

Au fost adoptate de fapt 2 măsuri pentru zona HoReCa, una referindu-se la scutirea de la plata impozitului specific pe acest domeniu pe 3 luni şi alta la scutirea unei tranşe pentru operatorii economici din zona HoReCa, care au în administrarea proprietăţi pe plajă. Totul se face prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă, care adoptă cele două reglementări. Ar trebui subliniat şi că Guvernul oferise deja o scutire de taxe pentru HoReCa de 60 de zile, căreia i se aduauga acum aceste 90 de zile.

Plata impozitului specific se va face pentru business-urile legate de restaurante, baruri, cafenele şi hoteluri până la 25 octombrie şi nu 25 iulie, cum era stabilit iniţial. Business-urile HoReCa care deţin în administrare proprietăţi pe plajă a fost scutit de plată uneia dintre cele 3 tranşe la care erau obligaţi pentru anul 2020. Ei plăteau o taxă de administrare a plajei în 3 tranşe. Una din tranşe este acum scutită. În următoarea lună ar trebui să aflăm şi când se va va drumul la restaurante în interior.

Având în vedere numărul tot mai mare de cazuri zilnice de Covid-19, speranţele par mici până la jumătatea lui iulie când ar trebui să înceteze teoretic Starea de Alertă.