Festivalul mâncărurilor turceşti are un nou nume şi este cunoscut ca Anatolian Food Festival, care va avea multiple ediţii şi opriri în această vară. Prima are loc la Ploieşti sub numele de Anatolian Food Festival.
Cunoscut şi ca „Festivalul Turcesc” până acum, Anatolian Food Festival are loc pe parcursul a 3 zile, adică între 22 şi 24 iunie în Ploieşti. Găsiţi preparatele în Parcarea Griviţei (aproape de mall-ul Omnia), dar nu doar alimente, ci şi dansuri turceşti, cântece, meşteşuguri şi altele de gen. Expoziţia culinară va include 40 de standuri, pornind de la ceai şi cafea turcească şi până la baclava, şuberec, cataif sau iskender kebab.
Artele orientale sunt exemplificate în cadrul unor ateliere de caligrafie, dar şi de ebru, adică pictura pe apă şi marmorare a hârtiei. Cei mici vor avea parte de concerte, jocuri cu baloane şi modelarea lor, dar şi spectacole. Intrarea este liberă, iar în weekendul următor, pe 29 şi 30 iunie totul se mută la Bucureşti, în Parcul Titan.
Apoi în iulie, între 13 şi 15 Anatolian Food Festival ajunge la Iaşi, apoi la Constanţa. 12 ore de distracţie în fiecare zi, culminând cu dansul dervişului.