Cafeneaua Veche 9 s-a redeschis pe 4 noiembrie într-o clădire istorică, veche de 200 ani

0
4090

Centrul Vechi al Bucureştiului găzduieşte acum o nouă cafenea, într-o clădire istorică veche de 200 de ani. Se numeşte Cafeneaua Veche 9, s-a redeschis pe 4 noiembrie 2022 şi este cea mai veche cafenea a Capitalei.

În epoca sa de glorie, Cafeneaua Veche era un loc de întâlnire al elitei de odinioară, găzduind personalităţi precum Mihai Eminescu, Ion Luca Caragiale sau regele Carol al II-lea. La Cafeneaua Veche îşi savura cafeaua Mihai Eminescu, pe vremea când era redactor şef la publicaţia Timpul, iar la acel moment ziarul avea sediul la Hotelul Universal, pe strada Covaci.

Proiectul este unul ambiţios, atrăgând investitori pentru a renova cea mai veche cafenea din Bucureşti. S-a extins, fiind mai mult decât o cafenea şi integrand şi pizzerie şi restaurant. În meniu găsiţi limonadă şi vin, bere, şampanie, rom, whiskey, cognac şi evident cafea. Vorbim despre cafea 100% Arabica, din Guatemala şi Etiopia.

Puteţi savura şi ceai English Breakfast organic.

Cat despre mâncare, preparatele îmi amintesc de Hanul Berarilor. E vorba despre icre de ştiucă, salată de vinete, ciorba de burtă, inclusiv una vegană, ciorba de perişoare, coaste de porc la garniţa, piept de raţă cu garnitură de orez, şniţel de vită în crustă de panko, tigaie picantă şi o listă generoasă de peşte şi fructe de mare.

Preţul la pizza nu e rău şi e prima dată când văd o pizza Ratatouille într-un meniu de genul. Detalii aveţi aici şi aici.