Carrefour România donează peste 270 de tone de produse către Crucea Roşie Română şi fundaţia FARA

0
667

Carrefour România se alătura eforturilor de susţinere a refugiaţilor din Ucraina şi anunţă că va dona peste 270 de tone de produse către Crucea Rosie Română şi fundaţia FARA. Ele oferă sprijn pentru refugiaţii ucrainieni în 4 puncte de frontieră din judeţele Satu Mare, Maramureş, Suceava şi Tulcea.

Donaţiile vor fi folosite de către cele două ONG-uri pentru a le furniza civililor care intră în ţară peste 270 de tone de alimente şi produse de igienă. Fundaţia FARA se angajează şi să amenajeze două centre de primire a refugiaţilor, cu capacitate totală de 24 de locuri. Ele se vor înfiinţa în oraşul Suceava, dar şi în Cacica, judeţul Suceava, unde se află cel mai aglomerat dintre punctele de intrare în ţară în acest moment.

Datele furnizate de Crucea Roşie Română arată că peste 50.000 de cetăţeni ucrainieni au trecut graniţa către România de la izbucnirea conflictului. În spirit de solidaritate cu aceştia, Carrefour România şi Fundaţia Carrefour îşi coordonează acţiunile cu parteneri locali din mediul ONG şi colegii de la Carrefour Polonia pentru a îi ajută pe cei afectaţi. Cele 270 de tone de produse alimentare şi de igienă donate de Carrefour România sunt destinate pentru aproximativ 3000 de beneficiari, în funcţie de nevoile înregistrate în centrele de cazare pentru refugiaţi la nivel naţional.

Lor li se adăugă sute de refugiaţi care vor putea primi adăpost, produse de imediata necesitate, dar şi consiliere psihologică în centrele Fundaţiei FARA.

Trebuie spus şi că toate alimentele colectate în magazinele Carrefor în perioada următoare prin Banca de Alimente (program derulat împreună cu Crucea Roşie) vor fi redirecţionate spre asistenta umanitară a refugiaţilor.