Ce preparat a ales Regele Charles pentru masa de la încoronare

0
713

După ce am scris aici despre noul chef căutat pentru curtea regală a Marii Britanii, azi revenim pe acelaşi subiect, de această dată cu preparate culinare. Ne apropiem de momentul când se va desfăşura ceremonia de încoronare a noului suveran britanic şi va exista un preparat special pentru a îl sărbători.

Regele Charles al III-lea şi regina consoartă Camilla au ales o reţetă numită „Coronation Quiche”. E vorba despre un preparat care se va servi la evenimentele asociate încoronării, în luna mai 2023. Acest preparat conţine spanac, fasole boabe şi tarhon şi este o reinterpretare a lui Coronation Chicken, pregătit la încoronarea Reginei Elisabeta a II-a în 1953. Pe atunci era vorba despre un preparat pe bază de carne de pui, curry şi maioneză.

Palatul Buckingham a declarat pe site-ul oficial că acest fel de mâncare a fost ales personal de către Charles şi Camilla şi se va adapta uşor la diferite gusturi şi preferinţe. Se va regăsi la sute de prânzuri şi cine comunitare planificate în Marea Britanie. Coronation Quiche are ca ingredient secret untura, dar se poate adapta ca preparat vegetarian. Quiche-ul va fi unul „deep dish”, înalt şi crocant, cu o cocă uşoară şi aroma puternică de spanac şi tarhon. Se poate consuma cald sau rece, cu o salată verde şi cartofi copţi.

Vă reamintesc că marele eveniment este programat pentru data de 6 mai.