Exact când vara se va intersecta cu toamna are loc la Cluj-Napoca Central Park Wine Festival, un festival de vinuri care va aduce în oraş cele mai reputate licori bahice. Conform presei locale va fi cel mai mare festival în aer liber dedicat vinului şi gastronomiei.
Totul se va desfăşura în Parcul Central şi în clădirea Cazinoului între 31 august şi 2 septembrie 2018. Vinuri din Europa, inclusiv Portugalia, Italia, Franţa, Spania, dar şi delicioasele vinuri sud americane din Chile sau Argentia vor fi acolo. Evident expozanţii români au pregătit ce au mai bun în cramă, plus produse înrudite cu vinul, cum ar fi şampanie sau cognac.
Cât despre preparatele culinare, printre ele se numără elemente din bucătăria grecească, asiatică, franceză sau italiană. Vestea bună e că intrarea la festival este gratuită, iar cine vrea să participe la degustări premium are nevoie să cumpere un permis de intrare special, ce vine la pachet cu 5, 10 sau 15 degustări. Cât despre divertisment, cei mici au o zonă dedicată, iar cei mari au petreceri tematice, proiecţii de filme în aer liber şi garden party.
Turismul viticol din România este în creştere în ultimul deceniu şi vinurile de la noi au început să fie recunoscute pe plan internaţional. Central Park Wine are şansa să atragă zeci de mii de turişti la Cluj-Napoca şi are şi o latură ecologică. Ca atare sunt promovate ambalaje eco, dar şi arhitectură şi viticultură organică.