Atunci and se deschidea Chef Arena la Shopping City Sibiu, cu câteva luni în urmă, scriam că vom vedea acolo sesiuni de live cooking. Inclusiv Cătălin Scărlătescu organizează evenimente aici, iar în acest weekend puteţi vedea o demonstraţie de live cooking la restaurantul sibian. Despre ce e vorba aflaţi mai jos.
Chef Iulian Mitea a pregătit pentru acest weekend demonstraţii culinare, care vor include elemente de bucătărie maghiară, thailandeză, germană şi românească. Sesiunile de gătit cu public au loc astăzi şi mâine între orele 16:00 şi 22:00. Plitele vor fi pornite chiar pe terasa mall-ului Shopping City Sibiu. Chef Iulian va găti Thai noodles cu pui, dar şi cârnaţi pe plită cu ceapă caramelizată şi sos de muştar cu hrean şi miere.
Veţi putea degusta şi gulaş cu pâine prăjită şi coaste de porc cu salată coleslaw. Thai noodles costă 35 de lei pentru porţia de 300 de grame, iar gulaşul de vită este 25 de lei. Coastele sunt 35 de lei, iar cârnaţii pe plită 25 de lei.
Ce e inedit la Chef Arena este că bucătari celebri vor găti aici în faţa publicului, prin rotaţie. Îşi vor prezenta fiecare reţele unice şi chiar vor preda cursuri pentru pasionaţii de gătit din Sibiu. Veţi putea afla şi ingrediente secrete. Numele Chef Arena vine de la faptul că aici se duelează chefii, iar dorinţa creatorilor resturantului este de a avea veritabile battle-uri între bucătari consacraţi şi cei aflaţi la început de drum.