Iulius Town a fost inaugurat la Timişoara, după o investiţie de 400 de milioane de euro (Galerie foto)

0
4500

Unul dintre cele mai ambiţioase proiecte imobiliare din ţară este gata şi e vorba despre Iulius Town din Timişoara. A fost inaugurat vineri, pe 30 august, după investiţii totale de 442 de milioane de euro şi am fost în acest ansamblu pentru a face câteva fotografii, pe care vi le prezentăm mai jos (galerie foto). Practic, Iulius Town reprezintă integrarea lui Iulius Mall Timişoara într-un soi de campus, care include şi o secţiune de parc, dar şi retail, office şi divertisment.

Iulius Town include Iulius Mall, Iulius Gardens şi Iulius Congress Hall. Este un ansamblu mixt, la care încă se lucrează, pentru că se pregăteşte o clădire turn de birouri, care va fi cea mai înaltă din România. Acesta este primul ansamblu mixt din vestul ţării şi al doilea din portofoliul companiei Iulius, după Palas Iaşi. Devine şi un pol local, care va atrage clientelă şi investitori şi din Serbia şi Ungaria, care nu au avut proiecte de aşa anvergură în ultima vreme.

Iulius Mall Timişoara era inaugurat în 2005 şi iată-l trecând la nivelul următor. Se află în centrul oraşului Timişoara şi este un proiect imobiliar uriaş. Are cea mai mare suprafaţă de retail din afara Bucureştiului şi anume 120.000 de metri pătraţi, 450 de magazine şi cea mai mare suprafaţă de spaţii de birouri Clasa A din regiune, peste 100.000 de metri pătraţi.

Au fost aduse şi branduri noi odată cu această extindere: Zara Home, Oysho, Peek & Cloppenburg, Liu Jo, Intimissino, Marks & Spencer şi mulţi alţii. În plus, unele magazine deja prezente în Iulius Mall şi-au extins suprafaţa: Zara, Massimo Dutti, Pull & Bear, Bershka, Stradivarius, Guess şi Mango. Se va extinde şi World Class, devenind cel mai mare centru de fitness din România, cu piscina semiolimpică, iar Cinema City va avea şi mai multe săli (12), plus conceptul de cinema VIP.

Cum pe noi ne interesează mai degrabă restaurante, cafenele, baruri şi altele de gen, iată lista completă a celor din Iulius Town:

  • 3F
  • Fabrika
  • Bella italia
  • Cafe Corner
  • Cartofisserie
  • Chang Cheng
  • Cofetăria Timeea
  • Crazy Donut
  • Crepes Select
  • Donuterie
  • El Burrito
  • Falafel King
  • Famous Waffle
  • Ginkgo Cafe
  • Grill Bison
  • Grill Sârbesc
  • Juice Army
  • Kartoffel
  • KFC
  • Mado
  • Manufaktura
  • MCDonald’s
  • Montecatini
  • Noodle Pack
  • Orotoro
  • Papri
  • Pizza Hut
  • Quasi Pronti
  • Re-Fresh
  • Salad Box
  • Seafood Grill
  • Segafredo
  • Spartan
  • Starbucks
  • Subway
  • Suppa Bar
  • Taco Bell
  • Wasahi Sushi Bar

Majoritatea acestor restaurante au şi terasă, cu destul de multe locuri. Estimările arată că Iulius Town va avea un trafic anual de peste 20 de milioane de vizitatori. Iulius Gardens este un spaţiu verde, cu 10.000 de arbuşti şi 1400 de arbori de talie mare, care au fost aduşi din Italia. Există şi un lac de 800 de metri pătraţi, un carusel veneţian etajat pentru cei mici, dar şi alei de promenadă şi foişor.

În plus, Iulius Town are şi un centru de conferinţe, cu 3 săli şi capacitate de până la 1000 de persoane. Aici se vor ţine evenimente business şi private. Odată cu acest debut au fost programate şi 3 zile de festival cu evenimente speciale sub sloganul „Luminăm #TimisoaraImpreuna”. Au fost evenimente de artă stradală, spectacole acrobatice şi aprinderi de lumini LED, atât de multe încât se intra în Cartea Recordurilor.

Astăzi Iulius Mall are program extins până la ora 24:00 şi primii 550 de clienţi ai zilei au premii instant.

Galerie foto Iulius Town: