Chef Sorin Bontea, Adi Despot şi Bobonete fac senzaţie în noul spot Tazz by eMAG

0
6017

După ce a dat lovitura cu promo-ul Tazz de anul trecut, acum eMAG revine cu un veritabil scurt-metraj alb-negru pentru acelaşi serviciu de livrare. Vedetele sale sunt Chef Sorin Bontea, Adi Despot în rol de şef al ospătarilor, dar şi Mihai Bobonete ca un mafiot şi Mihai Rait din Las Fierbinţi drept chelner. Ce a ieşit vedeţi mai jos.

Pare o combinaţie între Caragiale şi filmele americane cu mafioţi, cu o tuşă de „Umbre”. La bază scurt metrajul este inspirat din perioada filmelor mute, având destul de puţine replici. Doar Sorin Bontea ce mai are replici, încercând să spună bancuri. Avem parte de muzică jazz/lounge şi de un Bobonete şi Adi Despot sever. Lui Bontea i se trimite preparatul înapoi, iar „mafiotul” cere sushi. Finalul surprinde, printr-o reprezentaţie heavy metal a lui Adi Despot, în vreme ce acţiunea devine violenta, demnă de „Kill Bill”.

Mă întreb de ce Despot nu cântă mai des aşa dur. Filmul a fost regizat de către Dragoş Buliga, regizorul Las Fierbinţi şi a fost produs de către Frame Film (producător al serialului). Tazz a debutat în aprilie 2020, după integrarea serviciului EuCeMănânc în eMAG. În toamna lui 2019, eMAG intra în acţionariatul companiei EuCeMănânc şi ajungea să controleze 54% din acesta. Apoi schimba numele în Tazz şi extindea portofoliul de servicii oferite. Pe lângă livrări de la restauranta aduce acasă şi produse de la Mega Image, farmacii, DM şi are şi integrare cu Genius.

Sunt şi reduceri speciale, oferte, dar şi un parteneriat cu Gault&Millau, plus tarabă digitală.