Miele KMDA 7476 este o nouă plită cu inducție, cu hotă integrată și spațiu mai mare de gătit; Este disponibilă deja în România!

0
211
Miele KMDA 7476 este o nouă plită cu inducție, cu hotă integrată și spațiu mai mare de gătit; Este disponibilă deja în România!

Miele extinde astăzi categoria de produse pentru gătit cu funcție dublă. Compania a lansat pe piața din România o nouă plită cu inducție cu hotă încorporată. Aceasta aduce o suprafață mai mare de gătit față de modelul anterior păstrând aceeași dimensiune exterioară. Avem detalii despre Miele KMDA 7476 mai jos.

Interesul clienților pentru plitele cu hotă integrată este în creștere. Aceste produse își dovedesc utilitatea chiar și în cazul bucătăriilor open-space, în care zonele de gătit și cele de petrecere a timpului liber se întrepâtrund. Astfel, Miele s-a gândit să ofere o nouă plită cu design modern, care să se armonizeze cu mobilierul și în același timp să fie puternică și eficientă. Modelul KMDA 7476 folosește tehnologie de ultimă generație, dezvoltată în fabricile Miele din Germania.

Miele KMDA 7476

Noua plită sosește cu tehnologia PowerFlex XL, oferind posibilitatea de a găti mai multă mâncare, în vase mai mari. Suprafața de gătit este mai mare cu 7 centimetri față de versiunea anterioară, deși dimensiunea exterioară rămâne identică. Tabloul de comenzi este compact și intuitit și este amplasat în centrul hotei.

Ce este PowerFlex XL?

Pe scurt, suprafețele extinse de gătit din cele două mari zone de inducție, situate în partea din stânga și din dreapta a hotei sunt denumite PowerFlex XL. Ele sunt formate din două inele. Pentru un plus de flexibilitate, cele două inele pot opera simultan, oferind o zonă mai mare de gătit. Astfel, dacă este folosit un recipient mai mare, sistemul automat de recunoaștere a vaselor de gătit activează instant zona de învecinare. În plus, funcția TwinBooster este la bord pentru a amplifica puterea până la 7.3 kW, în cazul în care trebuie să gătim o cantitate mare de mâncare într-un timp scurt.

Sistemul de control ComfortSelect Plus se află și el aici, amplasat în centrul plitei. Are o interfață ușor de utilizat, formată dintr-un rând de cifre iluminate și butoane pentru fiecare inel din zona de inducție și unul pentru hotă. Plita este dotată și cu sistemul Stop&Go, asigurând protecția necesară dacă plita rămâne nesupravegheată.

Plita KMDA 7476 dispune și de o funcție de încălzire a alimentelor și folosește tehnologie smart pentru a menține preparatele la temperatura optimă pentru servire. Puterea de absorbție a hotei se va ajusta automat la activitatea de pe plită. Tehnologia Miele de ventilație cu motor ECO înlătură aburii, vaporii și mirosurile direct din locul în care apar. Utilizatorii vor avea parte și de opțiunea de aerisire sau de recirculare, cea din urmă fiind idealăpentru clădirile bine izolate.

Întreținere și curățare

Sistemul de filtrare dezvoltat de Miele conține un filtru din oțel inoxidabil. Acesta are 10 straturi și este poziționat sub grila de aerisire. Astfel, asigură cea mai bună îndepărtare a grăsimii. Pentru curățare doar cutia poate fi îndepărtată și săplată în mașina de spălat vase. Funcția Miele CleanCover este și ea prezentă. Poziționată în spatele filtrelor de grăsime, plita dispune de o suprafață netedă, fără margini metalice ascuțite. Alimentele și lichidele care pătrund accidental în hotă sunt colectate într-o tavă de scurgere.

Noul model este foarte eficient și din punct de vedere energetic. Miele KMDA 7476 este încadrat în clasa A++ (B conform noii clasificări energetice) și este disponibil în două versiuni:

  • Miele KMDA 7476 FR, cadru subțire din oțel inoxidabil – vezi prețuri pe Compari.ro
  • Miele KMDA 7476 FL, fără cadru – vezi prețuri pe Compari.ro