Degustăm burgeri de la Old Jack Burger House: Al Capone, Bonnie şi Clyde şi… muşte

1
3261

Braşovul este oraşul meu preferat pentru vacanţe şi relaxare în special vara. Un lucru părea să îi lipsească totuşi: restaurantele cu bugeri, cele având burgerul ca preparat principal. Zis şi făcut, s-a înfiinţat Old Jack Burger House, fix în Piaţa Sfatului lângă Pizza Roma şi Come Back German Bakery. I-am vizitat în ultima lună, am văzut acolo un meci al Braziliei de la mondial şi între 2 rostogoliri ale lui Neymar am rostogolit şi eu între dinţi nişte burgeri. Cum a fost mâncarea, atmosfera, băutura şi vibe-ul aflaţi mai jos.

Ambianţa

Locul este mai mare decât pare la prima vedere, întinzându-se în adâncime ca terasă, până spre Piaţa Sfatului. Pare că au chiar mai multe mese decât Pizza Roma. Interiorul e mititel, undeva pe la 10-12 mese, dar îmi place tematica de mafioţi. Vedem fotografii de la secţie cu Al Capone, Bonnie şi Clyde şi diferiţi alţi gangsteri celebri.

Corpurile de iluminat au influenţe industriale şi în lob de abajururi avem pălării clasice de gangsteri. Mobilierul este simplu, pe bază de lemn şi avem şi ceva bănci cu pernuţe. Sunt şi mese mai înalte unde poţi mânca în picioare, mai pe fugă sau în cazul în care ai 2 metri şi vrei să te întinzi. În vitrină vă salută un simpatic ursuleţ îmbrăcat în mafiot.

Eu am stat afară, pentru ca să văd meciul şi am fost deranjat de o tonă de musculiţe. Erau nişte muşte ciudate, foarte insistente, cu corp dublu şi care ciupeau enervant. Şi nu veneau la mine, ci la coşul cel mare de gunoi din apropierea intrării în local. Poate e o idee bună să îl acopere data viitoare. Scaunele sunt destul de comode, dar dacă e plină terasa e cam greu să te strecori între ele, chit că ai fi silfid.

Servirea

Burgerul a venit rezonabil de rapid, undeva la 15 minute, poate mai puţin, iar băutura imediat. Cu desertul m-a cam uitat băiatul şi a trebuit să îi reamintesc de 2 ori. Locul fiind la început veţi putea găsi chelnerii la restaurantele sau magazinele de alături, la o ţigară şi o cafea, deci să nu credeţi că locul e închis, doar băieţii sunt în pauză. Asta mai degrabă în timpul săptămânii, cum am fost eu, nu în weekend, când se mişcă treaba.

Am remarcat şi că unul dintre angajaţi era client în acea zi, fiind ieşit din tură. Să mănânci la restaurantul la care eşti angajat, asta înseamnă să fii… mafiot.

Băutura

Aici nu au fost mari inginerii, am băut un Prigat de pere şi o socată. Trebuie să recunosc că a fost cea mai bună socată băută de mine vara asta, chit că am avut şi una adusă de la ţară, din munţi, făcută cu ingrediente naturale. Perfect răcoritoare pentru vremea de afară, soc, miere şi lămâie cât trebuie. Numai de bine despre băutură şi am văzut că au şi alte limonade interesante.

Mâncarea

În primă fază mi-a fugit privirea spre The New Snitch, care sună bine cu ciupercile portobello, apoi am văzut că e burger vegetarian şi m-am reorientat spre un Bandit. Cartofii wedges erau cam prea bine făcuţi spre arşi, iar burgerul era unul mai degrabă clasic, cu bacon peste carne, brânză cheddar şi o doză sănătoasă de sos Barbecue peste.

La drept vorbind era aşa mult sos că am folosit 2 pachete de şerveţele să mă şterg la gură, plus şerveţelele localului. Carnea era OK, mă îndoiesc că era Angus, dar am uitat să vă zic că puteţi plăti extra (ceva de gen 10 lei) să adăugaţi vită Angus la burger. Sosul era maioneza cu usturoi, rezonabil aş spune, dar cartofii putin cam prea arşi totuşi.

Burgerul e din acela înşelător, care pare mic iniţial, apoi îţi dai seama că e înalt şi îndestulător. Baconul a fost crispy şi bine făcut, salata a fost din belşug, poate chiar prea multă, dar înnecarea în sos Barbecue nu mi s-a părut inspirată. Din ce văd în meniul oficial burgerul ar trebui să aibă şi boabe de fasole roşie, dar fie am avut prea puţine, fie erau ascunse sub carne, pentru că nu mi s-au implantat în memorie.

Chifla pare una din comerţ, doar că e mai crocantă decât te aştepţi, deci a primit şi ea ceva tratament termic, încălzire. Rămâne totuşi o chiflă din comerţ. Mă întreb şi unde a plecat roşia sau castravetele murat…

La desert am încercat o tartă cu rubarbă şi căpşuni, care a fost excelentă, plus avea plating cochet. Dacă vi se păreau bune tartele de la Starbucks sau Paul cu aceste ingrediente, pregătiţi-vă de o surpriză pentru că Old Jack o face de vreo 3 ori mai bună. Consistenţa OK, crema OK, rubarbă cu gust excelent, dar poate prea puţină, când ţi se deschide apetitul pentru această plantă.

Gustul de plăcintă făcută în casă se combină cu exclusivitatea unui preparat pe care îl mănânci în oraş.

Concluzie

Old Jack Burger House este o locaţie nouă şi la început de drum, dar este ambiţioasă. Are tematica de filme cu mafioţi, nume pe măsură, carismă, decor bun şi vad cât cuprinde. Braşovul e văduv de localuri cu burgeri, deci are teritorul deschis pentru cucerire. Mi-a plăcut mult socata şi desertul, dar burgerul a doar doar de un 7 şi asta dacă sunt generos.

Am avut ceva probleme cu acele muşte enervante şi sper că nu e ceva ce se întâmplă des. Problema e că am mâncat la toate terasele vecine şi acolo nu veneau roiuri pe mine. Cel mai mare neajuns? Cartofii arşi, să o spunem pe aia dreapta. Cel mai bun lucru? Socata excelentă şi servirea rezonabil de rapidă şi politicoasă. Iar decorul îmi place maxim.

Potenţial e gârlă, piaţa e deschisă pentru a fi cucerită, iar să scapi de muşte şi să aduci chifle mai bune sau să faci cartofii mai OK nu e o inginerie deosebită. Se rezolvă cu puţină bună voinţă. Mă gândesc să recomand locul doar dacă subliniaţi cum vreţi carnea şi cartofii. Eventual staţi înăuntru să evitaţi gângăniile.

Locaţie şi preţuri:

Old Jack Burger House se afla în Piaţa Sfatului Numărul 7, lângă Come Back German Bakery şi are un program generos, de la 08:00 la ora 22:00. Oamenii oferă un French Breakfest cu croissant şi produse de panificaţie aduse proaspăt dimineaţa sau un English Breakfast, cu o cafea aburindă lângă.

Preţuri:

  • Burger Bandit: 31 lei
  • Socata: 12 lei
  • Tarta rubarba: 15 lei