Primul loc în care mă duc întotdeauna când sunt în Braşov este „Casa Clătitelor” de pe Strada Republicii numărul 33, cunoscută şi drept „Clătităria La Republique”. E puţin înainte de McDonald’s-ul din centrul Brasovului şi după Librăria George Coşbuc, faţă în faţă cu Casa Albert. Motivul pentru care mă duc mereu aici e faptul că acest loc este pentru clătite ce Apple e pentru telefoane şi Tesla pentru maşini: garanţia calităţii.

Cu program de la 9 la 23 în fiecare zi, locul colcăie de străini veniţi să testeze dacă aceste crepes sunt la fel de bune pe cât se aude. Eu am avantajul de a fi încercat crepe gigantice în Paris, lângă Turnul Eiffel deci am şi termen de comparaţie.

Clătităria La Republique
Clătităria La Republique

Atmosfera

Să vedem întâi cum stăm cu localul. Casa Clătitelor este la propriu o casă, care ar putea la fel de bine să fie şi monument istoric, părând destul de veche. Este mai mult lungă decât lată sau înaltă, fiind genul de construcţie îngustă care ar face un bar excelent. Decorul de altfel pare gândit că pentru un bar, cu scaune mici înăuntru şi spaţiu destul de înghesuit, mai ales dacă te duci în spate.

Clătităria La Republique
Clătităria La Republique

Au şi etaj, unde se află mici fotolii de piele şi chiar un televizor, dar am preferat mai mereu să stau la terasă sau pe cele câteva scaune de la intrare, pentru un view al Străzii Republicii Din păcate locul fiind atât de îngust e şi claustrofobic. Nu am remarcat să aibă muzică de fundal, dar e un local destul de liniştit, în câte poţi admira tablouri haioase sau inedite, plus decoraţiuni vintage.

Afară găsim clasicele scaune din împletituri, mese din sticlă şi metal şi perne pe care le vedem la toate puburile şi restaurantele de pe Republicii. Din fericire umbrelele sunt mereu acolo să vă apere de ploaie sau soare şi fiind la intersecţia cu strada Sfântul Ioan se creează şi puţin curent, pentru a vă răcori pe caniculă. Totuşi, zona e uber frecventată de turişti, deci poate să nu vă încânte că se uită toţi în gura voastră. Şi credeţi-mă, au la ce se uita.

Clătităria La Republique
Clătităria La Republique

Mâncarea & băutura

Până să zici de două-trei ori „maison des crepes” a venit şi comanda, deci servirea e ireproşabilă. Merg la această creperie de vreo 4-5 ani, aşa că le-am încercat pe toate. Avem clătită mexicană, pe care o face interesantă fasolea şi sosul puţin iute. Apoi există clătita cu peşte la care nu e prea inspirat să adaugi ketchup şi acea lămâie arată bizar lângă.

Clătitele cu brânză sărată sunt totuşi punctul forte, mai ales cele cu 4 feluri de brânză şi ceva verdeţuri peste. Inventivitatea nu lipseşte şi nu veţi primi mereu clasicele clătite triunghi, ci veţi vedea romburi, pătrate, „clătite pacheţel”, sandwich, portofel şi orice alt format vă puteţi imagina, în afară de flapjack care oricum sunt o abominaţie în lumea clătitei şi cel mai rău lucru venit din SUA.

Clătităria La Republique
Clătităria La Republique

Supa de mini clătite este demenţială, poate mai bună decât orice altă supă sau ciorbă am mâncat în Braşov. Aluatul nu se dizolvă în lichidul călduţ, ci rămâne undeva între nişte gnochi topiţi suculenţi şi întreaga mixtură este ajutată de soliditatea supei. Verdeţurile completează perfect gustul de roşii care se îmbină cu acele mini clătite. Există şi clătite cu ciuperci şi smântână, plus unele cu spanac, chiar care sunt OK la gust, dar nu surprind, adică au fix gustul la care te-ai aştepta.

Clătităria La Republique
Clătităria La Republique

Prefer unele mai light cu brânză şi mărar şi punctul forte al acestui loc, pe lângă viteza cu care se fac clătitele este coca pufoasă. Reuşeşte performanţa să se topească în gură, dar să nu rupă imediat ce începi să tăi cu cuţitul. E o tehnologie Go’auld la mijloc aici, ceva între pânză de păianjen şi lipiile alea magice de la La Tortilla. Stratul de cocă nu e gros, deci nu va acoperi umplutură, cu care de altfel Casa Clătitelor nici nu se zgârceşte.

Clătităria La Republique
Clătităria La Republique

Şi iată-ne şi la preferatele mele: clătitele dulci. Am încercat cele cu gem de câteva ori şi pe cele cu ciocolată şi banane şi chiar dacă sunt bune, dacă vreţi Nirvana, Dumnezeu, Orgasm e musai să gustaţi Clătitele cu Budincă La Republique. Puteţi uita şi de cele sărate şi să luaţi două porţii lejer. Pe lângă faptul că sunt super săţioase, nu o să vi se facă greaţă de la ele, cum se întâmplă uneori cu clătitele doldora de cioco.

Clătităria La Republique
Clătităria La Republique

Două crepe uriaşe acoperite cu budinca se prezintă pe farfurie în faţa voastră şi… surpriză! În ele mai este încă un strat de budincă. Vă avertizez că vă veţi murdări la gură serios, deci ţineţi multe şerveţele la îndemână. Într-o lume în care apogeul delicateţurilor ciocolatoase din mainstream gravitează pe la gustul de Oreo, Nutella şi ce mai învârt Kinder şi Ferrero, aceste clătite sunt next level.

Sincer mă şi întreb cu ce fac budinca bucătarii. Ar putea fi Doctor Oetker, ar putea fi neaoşa „budincă de casă”, cert este că e fină ca o spumă şi se dizolvă imediat în gură. Atenţie la căldură vara şi mai uşor cu pozele de Instagram, pentru că se lichefiază rapid. Ar putea la fel de bine să fie îngheţată. Sunt aşa bune că nu îţi va fi ruşine să îţi lingi un deget dacă scapă budinca pe el.

Şi pentru ca să nu părem că suntem chiar căzuţi în extaz, subliniez că celelalte clătite dulci pot părea puţin prea dulci, mai ales cu gem, dar cele Republique nu au rival. De băut vă recomand mai degrabă apa pentru că limonada, cafeaua sau ciocolată caldă ar strica experienţa papilelor voastre.

Clătităria La Republique
Clătităria La Republique

Concluzii

Ce mă enervează cel mai rău la acest loc e faptul că nu e cunoscut destul. Nu are site, nu are Facebook, are doar o pagină neoficială făcută de fani, nu ştiu dacă se poate comanda acasă, e un business care merge pe bază de word of mouth.

Şi având în vedere că din 2008 încoace le merge şi nu am auzit nimic de rău de ei, poate asta e reţeta succesului. Cineva ar trebui să îi francizeze şi în Bucureşti urgent. În concluzie acestea sunt cele mai bune clătite pe care le-am mâncat în România, pufoase ca norii, ridicându-te la nori prin gust şi cu aerul curat de Braşov în plămâni. Ce poţi dori mai mult?

Preţuri:

Clătitele au în mare cam aceleaşi preţuri: 9/10.5 lei bucata respectiv 16/19/21 lei porţia de două. Ajungeţi la 26 de lei maxim pentru clătitele cu jambon, cartofi prăjiţi şi sos de tomate, dar deja o dăm în omletă aici.

Apa e 6 lei iar cafelele şi ciocolatele calde sau limonadele între 8 şi 11 lei.

Clătităria La Republique se află pe strada Republici Nr 33, cu program de la 9 la 30 în fiecare zi.