Degustăm cu Denis ceafă de Mangaliță 🐷 la Meat Busters din Timișoara 😃 EP #9

0
312

După cum sigur știți când vine vorba despre mâncare sunt primul la rând! Așadar mi s-a făcut poftă de o halcă de carne care să aibă și niște grăsime acolo (știu că nu-i recomandat pe vremea asta dar n-ai cum să te pui cu pofta) așa că am intrat pe Google și primul restaurant intrat în cale a fost Meat Busters.

Băieții au un rating foarte bun, așa că m-am grăbit să prind o masă liberă. La prima vedere a meniului mi-am dat seama că este restaurantul perfect pentru un bărbat, carne cât vezi cu ochiul, de la steak-uri până la burgeri. M-am decis foarte repede și am comandat o ceafă de Mangaliță cu cartofi prăjiți și o salată, iar ca băutură nelipsită bere. Rămâne să vedeți ce părere am avut despre acest preparat și dacă m-a convins să mai revin!

Ce e mai românesc decât ceafa de porc? Ştiu, e bună, dar nutriţioniştii şi medicii ar zice că nu e sănătoasă. Noi am găsit un lifehack, care implică o carne specială, carnea de porc de Mangaliţa. Am degustat o ceafă de acest tip la Meat Busters în centrul Timișoarei, în Piaţa Unirii.

Locaţie

Meat Busters au rating de 4.95 şi i-am tot văzut la diferite prezentări şi festivaluri. Meniul este de unică folosinţă, pentru extra igiena şi terasa se afla într-o zonă destul de circulată şi populată a Timişoarei. Un loc mititel şi cochet, cu chelneri prietenoşi, dar atenţie la zona în renovare în această perioadă.

Meat Busters e apreciată şi pentru porcul şi vita slow cooked şi afumate la perfecţiune. Pulled pork-ul sau e legendar deja de ani buni. Pe lângă locaţia din Timişoara de pe Strada Gheorghe Lazăr 1, au şi un local în Cluj, pe Piaţa Unirii 25 şi în Bucureşti pe Splaiul Unirii 165 la Carnivale Food Market.

Carne de Mangaliţa

Am ales o Mangaliţa Boston Butt Steak, mai pe româneşte ceafa de porc Mangaliţa, cu sare afumată şi piper de Maldon. Costă 55 de lei şi primiţi 250 de grame de preparat.

Mangaliţa este slabă în colesterol faţă de alte tipuri de porc. Am stins ceafa sau mai degrabă am aprins pofta cu o bere artizanală de la Bereta, brand românesc. Am încercat un ai pi ei, cu 6.3 alcool, cu hamei, gust aromat şi fresh, într-un ambalaj funky, mov-roz. Hameiul are un miros foarte puternic şi aftertaste-ul citric.

A venit şi ceafa de Mangaliţa, dar nu singură, cu o porţie de cartofi prăjiţi lângă şi o salată verde şi roşii. Ceafa e foarte suculentă, e foarte uşor de tăiat şi perfect gătită. Are un miros specific, care trezeşte carnivorul din tine. Nu e grasă deloc şi faţă de ceafă obişnuită are o grăsime slabă în colesterol şi o poţi consuma fără regrete. Carnea e făcută pe jar, iar băieţi de la Meat Busters au un cuptor pe jar genial şi ai senzaţia că ai pregătit totul ca la tine în curte pe grătar.

Piperul roşu aromat îi dă o savoare aparte. Mi s-a părut că e peste porcul iberic, cu mult peste.

Istoric

Mangaliţa a apărut în prima parte a secolului 19, combinând rasele ungureşti Bakony şi Szalontai cu mistreţul. Asta se petrecea chiar în ograda unui arhiduce, Iosif Anton, al şaptelea copil al împăratului austriac Leopold al II-lea. Rasa a apărut în Ungaria şi numele său însemna “porc cu multă untură”. Porcul are un look inedit, e ceva mai blănos, aduce cu o oaie.

Carnea să are mai multe vitamine şi un profil de lipide bun pentru sănătate. Include acizi graşi omega 3, 6 şi 9 şi poate fi consumată de cei cu boli cardiovasculare şi diabet. Slănină de Mangaliţa este de asemenea sănătoasă. Procesul de acizi graşi nesaturaţi se apropie de 70%, similar cu cel al somonului sau uleiului de măsline.

Cartofi şi salată

Cartofii sunt cel mai probabil unii congelaţi, dar dimensiunea e impresionantă. Exteriorul e crocant, interiorul e moale. Suficientă sare, suficient piper, e ce trebuie. Salată trebuia să aibă nişte ulei de măsline, în rest e OK. Faptul că a luat nişte grăsime de la ceafă i-a făcut gustul mai interesant. Avea nevoie şi de sare, dar i-am pus noi când am primit-o.

Concluzie

Ceafa e de nota 10 din 10, carnea e perfectă la gust şi e şi light în grăsime. E făcută la jar şi s-a împăcat de minune cu berea românească Bereta. Aş umbla doar la salată, dar nu e mare bai. Pentru toate acestea am cheltuit 73 de lei şi dacă ne gândim cât de apreciată e carnea Mangaliţa în alte ţări, cred că la noi se vinde ieftin faţă de preţurile practicate în Vest.

COMENZI ➡️ (Takeaway, Tazz, Foodpanda, Glovo)
MAPS ➡️ https://goo.gl/maps/dnj7UufK4KEToHAMA
ADRESĂ ➡️ Str. Gheorghe Lazar nr. 1 Timișoara, Romania
SITE ➡️ http://www.meatbusters.ro/
FACEBOOK ➡️ https://www.facebook.com/MeatBustersStreetFood
INSTAGRAM ➡️ https://www.instagram.com/meat_busters/
MAIL ➡️ [email protected]
TELEFON ➡️ 0770 922 511

#MeatBusters #FoodReview #DegustamCuDenis

PE NOI NE GĂSIȚI AICI:
https://degustam.ro/
https://www.facebook.com/degustam.ro
https://www.instagram.com/degustam.ro/
https://twitter.com/degustam_ro
🤙 +40.722.640.239